luni, 18 ianuarie 2010

strawberry fields for ever

"doamne cat de des scriam inainte.si cate alte lucruri faceam.parca pana si iarna era mai calda si oamenii mai putin stresati de criza,sau de orice alte lucruri auzite la televizor.
dar,din fericire pentru voi,in spiritul mai mult sau mai putin anti-politic,anti ironic,anti-lucruri-urate-pe-care-le-stim-cu-totii-si-de-care-suntem-satui imi voi urma menirea de a scrie pe acest blog lucruri dragute.ca,la o adica,asta era si ideea:una calda,alta rece [ :) ]bun.asta-i intro-ul ala plictisitor.normal ma.am si eu dreptul la asa ceva.adica ce,numai unii?"
cand pielea de pe spate era complet sfasiata,am stiut.le simteam:erau acolo,exact asa cum mi le imaginam,lungi,grele,apasand cu presiune mai mult asupra sinapselor dintre proprii mei neuroni decat asupra coloanei vertebrale.durerea nu mi-a parut sfasietoare,in ciuda asteptarilor.m-a inaltat.le simteam,erau ale mele.exuberante,pulsand de energie,erau ale mele.numai ale mele.in sfarsit.in sfarsit.in sfarsit.am incercat sa ma ridic,genunchii mei fiind proptiti in tarana densa,in cenusa,sustinand intreaga greutate.praful imi patrunsese in epiderma,in pori,se amestecase cu substanta sarata ce-mi curgea din ochi necontenit.m-am impins pe calcaie,simtind o noua vibratie pulsand in mine,un sunet ascutit perceput in interiorul urechilor.sunt aici.intotdeauna am fost.pe doua picioare.greutatea lor m-a facut sa-mi inabus un tipat.
mi-am intors capul din automatism si am vazut:tot ce simteam palpa in ele.m-am miscat incet,indreptandu-mi coloana,temandu-ma sa nu cad iar in tarana si sa-mi julesc genunchii.de ce nu te poti ridica a doua oara?parca trebuiau sa-mi spuna asta.unde sunt acum,sa-mi raspunda la intrebari?
simtind cum caldura imi ajunge pana in interiorul esofagului,si ma indeamna,ma indeamna sa-mi apartin.ce va trebui sa indur pentru nesocotinta?pentru raspunsul la toate intrebarile lor?si ale mele?cat de nesabuit am fost cand am atins-o pe fiecare in parte,culegand globurile incandescente de lumina din interiorul lor.le pot percepe acum.sunt cu miile.peste tot in corpul meu.in bucata asta de carne bruta de care ma folosesc ca sa le castig increderea.suferinta,iadul,ce mai inseamna asta?credeam ca-mi stiu alegerea.cum au facut si ei,totul trebuia sa decurga la fel.si plutirea...
dar indoielile?de ce-mi pulseaza mii si milioane de intrebari in tample si pulsul o ia razna si-mi spune ca trebuie sa ascult de ceva mai important si tarana asta are un gust atat de amar?
si daca la voi nu e mai bine?daca paradisul e in directia opusa?
eu m-am decis.nu vreau sa ajung acolo unde sunteti voi,nimic din ceea ce sunt nu ma indruma spre asta.am ales sa stiu,sa-mi deschid ochii cu riscul ca soarele sa-mi arda pupilele.vreau mai mult de atat.sa le am pe toate,sa nu ma multumesc niciodata,sa am stelele,si cerul,si focul,si iadul si tot ce pe voi va inspaimanta.
'am ales sa-mi apartin'.asta e ultimul gand care mi-a trecut prin cap.acum imping cu putere in pamant,si ceva ce-mi sutinea trupul se frange cu un zornait metalic.zambesc,imi sterg fata murdara cu dosul palmei si bat cu putere din aripi,simtind cum tarana din jurul meu se imprastie in rafale.
m-arunc in gol.acum plutesc,si aripile ma poarta spre cer.imi intind bratele,si aerul ma sectioneaza in mii de particule.
ei nu mi-au spus cum se simte libertatea...