moliile sunt transparente.da,sunt,nu face pe desteptu'.am una pe monitor chiar acum si pot spune ca trece lumina prin ea.chiar nu-mi pasa ca tu esti ingust la minte si ca le vezi pe toate opace.si gri.si albe si negre si aspre si ascutite.
traim in transparenta.respiram transparenta.iubim transparente conturate.suntem invaluiti de indescriptibil.ne infasoara lobii creierului cu mii de fire de matase.si ne agita celulele,ne aciduleaza toate simturile,ne subjuga,ne taie si ne coase in fire de matase.ne planteaza seminte albastre cu aripi infinit de lungi,conectate la sinapsele cosmosului,de unde aluneca pe muchii invizibile socuri electrice invaluite in firave spasme ale fericirii.si infloreste,se desface sub ochi invizibili,evolueaza in materie vie pura,catalizator al senzatiilor ce iti amortesc gandurile despre mine.despre tine.despre cate taieturi simti in esofag cand inspiri aerul inalt si purpuriu al diminetilor de martie,care te gasesc alunecand pe geam in stropii glaciari ai ploii de primavara.te ineci cu un ghem de matase independent de orice lucru material,in mii de raze cu un tiut menit sa starpeasca orice intentie de a recationa,de a te smulge din spatiul translucid al propriiei tale minti unde nu esti decat a mia parte dintr-o molecula incarcata cu impulsuri violente mototolite in bulbii amintirilor tale topite in van.
si urlii atat de tare,cu fiecare celula a corpului tau,fiecare fibra musculara,fiecare por.devii una cu urletul,tu esti sunetul suprem,tu iti poti controla teroarea spasmele interioare si timpanul ce-ti cedeaza fiecare parte a urechii. patrunzi nemilos si despici trompe auditive in cosmaruri sonore intangibile, smulse de atractii nebanuite ale corzilor vocale.inchizi ochii.si sunetul devine independent,se dezlipeste de maduva spinarii si alearga dezorientat in spatiul capitonat al camerei tale de tortura.
se destrama mitul oricarei imagini dureroase,conectate la fiecare centru nervos al corpului pe care il lipesti innecat de vise,de trotuar.si stradania unei fericiri promise si nerealizabile solitar,iluzia unei noi senzatii de agitatie in stomac si miros de frunze arse.cu ele uiti si pleci in noi,in noi cei de langa tine.pleci pe covor de vene palpand sub cioburile mintii tale.acolo te astept eu,cel din tine.ma straduiesc sa-ti incurc zambete in particulele de durere acuta,sfasietoare,in mii de mici taieturi adanci,si asa poate ma vei recunoaste.
P.S.gagiii,au inflorit copacii.lasati vodka si tigarile si mai dati o raita pe jos cu mintea deschisa.
vineri, 27 martie 2009
miercuri, 11 martie 2009
paranteză
Tu macar ai idee cat de naspa e sa te uiti pe geam dimineata si sa vezi un soare ironic care rade de tine ca esti un biet muritor?si pe deasupra,unul care se indoapa cu tot felul de pastile si pastilute si prafuri si siropuri si ceaiuri si remedii naturale si artificiale si dulci si scumpe si scarboase...
unul care se baga in pat dar nu mai stie de ce naiba doarme avand in vedere ca e 10 dimineata si oamenii normali fac alte lucruri la ora asta.si s-a saturat de 100 de mii de reclame la gel de dus cu ulei de masline si aparate pentru slabit si batoane fitness care nu tin de foame si filme de Craciun difuzate in luna martie.noroc ca unul dintre putinele canale de televiziune care difuzeaza filme mai de doamne ajuta,si fara calupuri publicitare ii rapeste cateva ore din lesinul blegos presarat cu nenumarate aspirine.si iar reclame...
si exact cand credea ca mirosul ceaiului de tei e cel mai imbietor lucru de care putea avea parte,descopera fericit o plaja si-o mare si-o vara doar a lui proiectata pe ecranul cutiei vorbitoare care-i este coleg de camera.si incearca sa se simta atragator dar e palid ca ultimul cacat si lipsit de orice chef de socializare sau compliment sau orice alt gest ce-ar putea ferici furnicile minuscule ce-i sunt alaturi zilnic.si intre doua linguri generoase de sirop de tuse se gandeste daca ii lipseste cuiva prezenta lui monotona sau insiruitul prea multor pareri sau poate multitudinea de dovezi ale afectiunii purtate.sau poate chiar felul in care-si trage toata fiinta dupa el,in fiecare dimineata.
eu am o pasare.din aia pe care o tii in colivie.cred ca ma iubeste sau ca i-ar fi dor de mine daca nu m-ar vedea.cel putin asa mi s-a spus,nu mai stiu cat de mult cred asta.nu i-am dat de mancare niciodata,oare de ce m-ar iubi?in fond nu sunt o persoana atat de draguta si sociabila si orice credeti voi.
si camera e mica si lipsa de aer accentueaza fiecare minut petrecut intr-o pozitie rastignita gandindu-se cate si mai cate lucruri se intampla afara.nu-i este foame.pentru prima data.palid,nepieptanat si atractiv?o suta de pareri ii mai lipsesc.ar trebui totusi reciclate toate pachetele de servetele care i-au fost buni tovarasi,dar oare e posibil?
haha,de ce cacat suna ca un roman prost de adolescente in care autoarea ii descrie viata unui personaj mai mult decat plictisit de viata?aparentele sunt inselatoare,chiar daca nu va plac vorbele 'din popor'.
vine primavara.pot simti asta,chiar daca doar de la geam.parca sunteti o idee mai fericiti?si cu astenia cum ramane?
MAINE IES.ar fi dragut daca ai incalzi si pentru mine pamantul macar asa,sa nu ma intorc mai scarbita decat am plecat.ce lipsesc?imbratisaaaaaaaaaaaaari...(cred ca asta lamureste totul).
unul care se baga in pat dar nu mai stie de ce naiba doarme avand in vedere ca e 10 dimineata si oamenii normali fac alte lucruri la ora asta.si s-a saturat de 100 de mii de reclame la gel de dus cu ulei de masline si aparate pentru slabit si batoane fitness care nu tin de foame si filme de Craciun difuzate in luna martie.noroc ca unul dintre putinele canale de televiziune care difuzeaza filme mai de doamne ajuta,si fara calupuri publicitare ii rapeste cateva ore din lesinul blegos presarat cu nenumarate aspirine.si iar reclame...
si exact cand credea ca mirosul ceaiului de tei e cel mai imbietor lucru de care putea avea parte,descopera fericit o plaja si-o mare si-o vara doar a lui proiectata pe ecranul cutiei vorbitoare care-i este coleg de camera.si incearca sa se simta atragator dar e palid ca ultimul cacat si lipsit de orice chef de socializare sau compliment sau orice alt gest ce-ar putea ferici furnicile minuscule ce-i sunt alaturi zilnic.si intre doua linguri generoase de sirop de tuse se gandeste daca ii lipseste cuiva prezenta lui monotona sau insiruitul prea multor pareri sau poate multitudinea de dovezi ale afectiunii purtate.sau poate chiar felul in care-si trage toata fiinta dupa el,in fiecare dimineata.
eu am o pasare.din aia pe care o tii in colivie.cred ca ma iubeste sau ca i-ar fi dor de mine daca nu m-ar vedea.cel putin asa mi s-a spus,nu mai stiu cat de mult cred asta.nu i-am dat de mancare niciodata,oare de ce m-ar iubi?in fond nu sunt o persoana atat de draguta si sociabila si orice credeti voi.
si camera e mica si lipsa de aer accentueaza fiecare minut petrecut intr-o pozitie rastignita gandindu-se cate si mai cate lucruri se intampla afara.nu-i este foame.pentru prima data.palid,nepieptanat si atractiv?o suta de pareri ii mai lipsesc.ar trebui totusi reciclate toate pachetele de servetele care i-au fost buni tovarasi,dar oare e posibil?
haha,de ce cacat suna ca un roman prost de adolescente in care autoarea ii descrie viata unui personaj mai mult decat plictisit de viata?aparentele sunt inselatoare,chiar daca nu va plac vorbele 'din popor'.
vine primavara.pot simti asta,chiar daca doar de la geam.parca sunteti o idee mai fericiti?si cu astenia cum ramane?
MAINE IES.ar fi dragut daca ai incalzi si pentru mine pamantul macar asa,sa nu ma intorc mai scarbita decat am plecat.ce lipsesc?imbratisaaaaaaaaaaaaari...(cred ca asta lamureste totul).
sâmbătă, 7 martie 2009
Melasă
Mă gândesc că dacă aş fi plecat mai devreme,poate nu m-ar fi prins ploaia.Poate aş fi prins 92-ul ăla.Poate nu aş fi răcit.E tare ciudat să te gandeşti cum o întârziere de câteva minute poate să-ţi fută toata treaba şi cum unii muişti au un noroc d-ăla nesimţit.
Uneori poţi ajunge prea târziu..poate că o să se termine pizza până când ajungi tu acasă.
Mă doare gâtul şi moloz, am luat nişte Tantum Verde şi nu mi-a trecut.Să mă fut pe ele de medicamente de căcat, îs bune numai pentru droghişi.
Câteodată ai senzaţia că nu foloseşti la nimic.Vrei să-ţi spun ceva? Chiar nu foloseşti la nimic.
Ieri am trecut pe lângă doi gagii,şi ea şi el tineri.Se opriseră în faţa unui magazin de bijuterii.El era plictisit,ea entuziasmată.Ea se gândea ce inel să-şi aleagă,el se gândea la friptura de acasă.Ce tristă mi se părea gagica aia..Adică nu ştiu..Ea chiar îşi imagina că fătălăul ăla urma s-o ceara de nevastă.Nici prin gând nu-i trecea gagicului să-i facă vreo propunere..El se gândea la meci,cel mai probabil.
Uneori parcă ai vrea să-i vezi fericiţi pe toţi rataţii din jurul tău..ăia care-ţi fac rău şi te bârfesc, şi-ţi fură senvişurile din ghiozdan (ăştia ar trebui ghilotinaţi,după mine).
Îţi cam vine să fuţi messengerul ăsta de căcat şi să-ţi bagi picioarele in ea de tema la mate; până la urmă..la ce ne folosesc toate astea? La nimic. "Iar totul este facut mai ales din nimic"*
Mă băieţi,serios..chiar n-am idee de ce facem atâtea tâmpenii inutile,prefăcându-ne că ne folosesc la ceva..dar la ce, nu ştie nimeni.
Căutăm până la urmă fericirea..şi parcă săpăm dupa ea,scormonim pământul de disperare pentru a avea un gram din ea..şi totuşi..unde e? De ce ne-a părăsit aşa,zâmbitoare,nonşalantă? Pentru că n-o merităm.Pentru că suntem laşi.Pentru că suntem ipocriţi.Pentru ca suntem egoişti.Pentru ca suntem răi.Pentru ca ne caracterizează orice adjectiv negativ.
Merită să ne plângem?
*vers din M.Cărtărescu - Dragostea.
Uneori poţi ajunge prea târziu..poate că o să se termine pizza până când ajungi tu acasă.
Mă doare gâtul şi moloz, am luat nişte Tantum Verde şi nu mi-a trecut.Să mă fut pe ele de medicamente de căcat, îs bune numai pentru droghişi.
Câteodată ai senzaţia că nu foloseşti la nimic.Vrei să-ţi spun ceva? Chiar nu foloseşti la nimic.
Ieri am trecut pe lângă doi gagii,şi ea şi el tineri.Se opriseră în faţa unui magazin de bijuterii.El era plictisit,ea entuziasmată.Ea se gândea ce inel să-şi aleagă,el se gândea la friptura de acasă.Ce tristă mi se părea gagica aia..Adică nu ştiu..Ea chiar îşi imagina că fătălăul ăla urma s-o ceara de nevastă.Nici prin gând nu-i trecea gagicului să-i facă vreo propunere..El se gândea la meci,cel mai probabil.
Uneori parcă ai vrea să-i vezi fericiţi pe toţi rataţii din jurul tău..ăia care-ţi fac rău şi te bârfesc, şi-ţi fură senvişurile din ghiozdan (ăştia ar trebui ghilotinaţi,după mine).
Îţi cam vine să fuţi messengerul ăsta de căcat şi să-ţi bagi picioarele in ea de tema la mate; până la urmă..la ce ne folosesc toate astea? La nimic. "Iar totul este facut mai ales din nimic"*
Mă băieţi,serios..chiar n-am idee de ce facem atâtea tâmpenii inutile,prefăcându-ne că ne folosesc la ceva..dar la ce, nu ştie nimeni.
Căutăm până la urmă fericirea..şi parcă săpăm dupa ea,scormonim pământul de disperare pentru a avea un gram din ea..şi totuşi..unde e? De ce ne-a părăsit aşa,zâmbitoare,nonşalantă? Pentru că n-o merităm.Pentru că suntem laşi.Pentru că suntem ipocriţi.Pentru ca suntem egoişti.Pentru ca suntem răi.Pentru ca ne caracterizează orice adjectiv negativ.
Merită să ne plângem?
*vers din M.Cărtărescu - Dragostea.
miercuri, 4 martie 2009
Carbogazos
-Alo?da,tot eu sunt.da,da,stiu,promit sa ma revansez.
Revenind.cred ca totul va porni de la un grapefruit decojit si uitat pe biroul meu.da,cel cu musamaua cu flori!e simplu sa te plangi.esti singur,trist si te-a parasit gagica.nu ai bani de bere si la scoala ai o mie de teste.esti frustrat si,in timp ce probabil faci inventarul saptamanilor pana la vacanta de vara,te gandesti la cineva.desi te chinui,si te macina chestia asta pana in strafundul intestinelor,nu mai delimitezi.cu fiecare felinar aprins ce-ti lumineaza strada in caroiaje bizare ti se clarifica un singur lucru:ti se sterge orice aptitudine existenta de a diferentia ce-ai cunoscut,ce stiai si ce visezi inecat in sinapsele moarte ale propriilor neuroni.da,starea aia pe care tu o cinsideri moarte clinica,cand te rupi si vezi numai albastru.pulsul iti incetineste si te aflii intr-o bizara stare de euforie pe care ai invatat sa ti-o induci.si jumate din creierul tau ti-e complice,si de el te ajuti intotdeauna cand vrei sa te ineci in tine.dar stai:avand in vedere ca face parte din tine,nu-l folosesti,de fapt,el se foloseste de tine ca sa se deconecteze.ai gandit vreodata din perspectiva asta?chiar tu spuneai ca uneori ai impresia ca mai traieste ceva in creierul tau,care actioneaza independent de tine.nu cumva eu eram acel ceva?
Nimic nu te facea mai fericit decat albastrul ala plin,inalt,care iti inunda caile nazale si pe care retina ta il percepea ca pe un tot,independent de reflexele neconditionate ale membrelor tale.de ce se straduiau sa respinga umplerea aia deplina,care devenise una cu tine?stiu ca iti placea si pentru ca iti oferea mai multa caldura si siguranta decat ziarele alea vechi cu care te inveleai peste noapte.si mai stiu ceva:intotdeauna te-au sufocat paturile.si limitele.nu-ti place patul pentru ca e un spatiu predestinat somnului,la care trebuie sa te limitezi.
Ce anume insemna starea aia?nu cadeai in gol,cum incercau ei sa-ti explice,dimpotriva,ceva te sustinea pe tot parcursul calatoriilor tale.iti conturai in stratul gros de culoare o barca si o mare doar a ta.si puteai inventa mirosuri cu care sa te invelesti,dar scortisoara era preferata ta.o scortisoara albastra,cand tu calatoreai ca un strop de culoare albastra pe umbra unei raze de soare, pana ce ajungeai in gol si regaseai nimicul ala dens care iti dadea impresia de contopire.cum te regaseai dupa toate astea,fara sa-ti poti contura propria silueta in gand,totul era lichid,dar nu intunecat,totusi imbacsit de iluzii.cum reuseai sa zambesti,cu lichidul ala curgand in tine,pe tine,si peste toate schitele imaginare de posibile amintiri pe care ti le faceai in noptile in care iti era mult prea teama ca nu o sa-I mai faci fata,ca vei muri strivit de ceva lipsit practic de putere fizica?dar uneori era rece si congestionat,si se razbuna pe tine.cred ca ai ajuns sa-I fi sclav,cum intuiam eu cand tu te opreai din respirat ca sa ma asculti.da,da.cu orele stateai asa .a inceput sa mai intervina ceva,nu?nu trebuie sa-mi spui,nu cred ca stii inca,dar am reusit sa-ti fur,pe parcurs,toate gandurile fara prea mare efort.desigur,iti voi da la schimb cateva amintiri de alea mele,ceva intamplari de care nu aveai habar si care probabil iti vor schimba modul de a privi umanitatea,in general.si ce?pentru mine,nu mai inseamna nimic,oricum.albastrul si scortisoara,sferele cafenii de lumina pe care stateai si care-ti zgariau pielea,pana si mirosul cojii de portocala,mirosul care prevestea ceva important.ceva,pe care,cu siguranta,nu as fi reusit sa-l inteleg.pana si durerea aia pe care o imbratisai ca pe un vechi prieten,intr-un apus rece de soare,si cum o auzeai?percepeai vantul care te facea sa te adapostesti intr-o fortareata uscata,albastra la randul ei,care iti infasura corpul intr-un miros bizar.
***
Ea cum era?gatul ei mirosea ca grapefruitul,nu?ea ti-a inventat o culoare?pielea ei era alba si subtire,si i se vedeau pe alocuri venele.si puteai jura ca,daca o intepai cu un ac,avea sa se sparga.recunoaste ca-ti era teama de ea cateodata.acumi nu-i mai stii conturul buzelor,sau parul in care te-ai infipt in atatea zile,sau mersul ei.stii,te-am facut sa nu mai faci nicio diferenta intre starile tale si relitatea.tu spuneai ca vrei sa te deconectezi,nu?sunt sigura ca preferi durerea provocata de vechiul tau prieten,albastrul tau iubit,care-si schimba nuanta dupa starea de spirit,in locul zambetului sau vocii ei.am intuit bine,totusi?dar pareai atat de nefericit,in carcasa de metal,transportat fara voia ta spre realitate.dar imi spuneai ca nu conteaza,in definitiv,ca totul va fi bine si ea te va astepta intotdeauna.cred ca ai fost,pana la urma,independent in tot timpul asta.ce rol avea ea?niciunul.amorteala ta caracteristica era acum dublata de gol.erai gol,pentru prima data.nu te mai simteai,nu te mai traiai.reuseai sa te misti printre atatea gramezi de fragmente de o singura nuanta?tu cu tine,tu fara tine.te-a socat ca nu stiai:amandoua mergeau impreuna,in starea in care te aflai,erau incurcate intre ele si legate strans la capete cu suvite din parul ei.
Dar eu?cu mine cum ramane?hei,mai esti acolo?da,vorbeam despre mine.cum ma mai stii?ma mai asociezi cu ceva?de cate ori am cunoscut albastrul impreuna?stii,vanilia nu-si schimba mirosul niciodata,totul e sa-l retii.stiu ca am contat,chiar daca am sters totul,ceva acolo ramane marcant,totusi.nu se poate sa fi uitat chiar totul.sau e iar razna?iar nu mai delimitezi colturile amintirilor tale?eu am fost acolo intotdeauna,sunt sigura de asta,invatam sa percep albastrul ala ca pe ceva real,dar stii ca nu am reusit niciodata.ma incurcam in fire cu discuri solare proprii,in sunete pe care nu le-am mai auzit de mult.erau rasete?albastrul ne facea fericiti?da da,imi amintesc,ma reconstruiam cu fiecare dara de lumina,cu fiecare miscare,cu fiecare fir de praf care-mi taia orice sentiment de abstract in o mie de farame.nu am inteles totusi,mirosul ala ciudat pe care tu-l percepeai ca pe miros de scortisoara…nu era mai degraba ceva sarat?ceva ce te implinea?si orice iluzie mi-o daruiai mie,le legam cu ata si le scufundam in albastrudupa ce-l amestecam cu bucati de planete si bucati de indiferenta si bucati de inima si bucati de sange coagulat pe culmile imaginare ale mintii noastre dependente de nimic.totusi,caldura ne-a atrofiat intotdeauna simturile.
Stii,m-am trezit buimaca intr-o camera capitonata.nu stiu ce cautam acolo,m-am gandit ca e doar una din vechile mele vise si ca as fi reusit sa ma trezesc.un barbat ciudat,care cred ca era medic,mi-a spus ca am inceput sa percep distorsionat actiunile si peisajele si persoanele cu care intru in contact.mi-a dat un flacon de medicamente si m-a sfatuit sa evit socializarea sau oice contact cu lumea exterioara.
Chiar daca nu mai existam,eu totusi nu l-am crezut,nu-ti face griji.am decis sa ma las coplesita de albastru pana atunci.
Revenind.cred ca totul va porni de la un grapefruit decojit si uitat pe biroul meu.da,cel cu musamaua cu flori!e simplu sa te plangi.esti singur,trist si te-a parasit gagica.nu ai bani de bere si la scoala ai o mie de teste.esti frustrat si,in timp ce probabil faci inventarul saptamanilor pana la vacanta de vara,te gandesti la cineva.desi te chinui,si te macina chestia asta pana in strafundul intestinelor,nu mai delimitezi.cu fiecare felinar aprins ce-ti lumineaza strada in caroiaje bizare ti se clarifica un singur lucru:ti se sterge orice aptitudine existenta de a diferentia ce-ai cunoscut,ce stiai si ce visezi inecat in sinapsele moarte ale propriilor neuroni.da,starea aia pe care tu o cinsideri moarte clinica,cand te rupi si vezi numai albastru.pulsul iti incetineste si te aflii intr-o bizara stare de euforie pe care ai invatat sa ti-o induci.si jumate din creierul tau ti-e complice,si de el te ajuti intotdeauna cand vrei sa te ineci in tine.dar stai:avand in vedere ca face parte din tine,nu-l folosesti,de fapt,el se foloseste de tine ca sa se deconecteze.ai gandit vreodata din perspectiva asta?chiar tu spuneai ca uneori ai impresia ca mai traieste ceva in creierul tau,care actioneaza independent de tine.nu cumva eu eram acel ceva?
Nimic nu te facea mai fericit decat albastrul ala plin,inalt,care iti inunda caile nazale si pe care retina ta il percepea ca pe un tot,independent de reflexele neconditionate ale membrelor tale.de ce se straduiau sa respinga umplerea aia deplina,care devenise una cu tine?stiu ca iti placea si pentru ca iti oferea mai multa caldura si siguranta decat ziarele alea vechi cu care te inveleai peste noapte.si mai stiu ceva:intotdeauna te-au sufocat paturile.si limitele.nu-ti place patul pentru ca e un spatiu predestinat somnului,la care trebuie sa te limitezi.
Ce anume insemna starea aia?nu cadeai in gol,cum incercau ei sa-ti explice,dimpotriva,ceva te sustinea pe tot parcursul calatoriilor tale.iti conturai in stratul gros de culoare o barca si o mare doar a ta.si puteai inventa mirosuri cu care sa te invelesti,dar scortisoara era preferata ta.o scortisoara albastra,cand tu calatoreai ca un strop de culoare albastra pe umbra unei raze de soare, pana ce ajungeai in gol si regaseai nimicul ala dens care iti dadea impresia de contopire.cum te regaseai dupa toate astea,fara sa-ti poti contura propria silueta in gand,totul era lichid,dar nu intunecat,totusi imbacsit de iluzii.cum reuseai sa zambesti,cu lichidul ala curgand in tine,pe tine,si peste toate schitele imaginare de posibile amintiri pe care ti le faceai in noptile in care iti era mult prea teama ca nu o sa-I mai faci fata,ca vei muri strivit de ceva lipsit practic de putere fizica?dar uneori era rece si congestionat,si se razbuna pe tine.cred ca ai ajuns sa-I fi sclav,cum intuiam eu cand tu te opreai din respirat ca sa ma asculti.da,da.cu orele stateai asa .a inceput sa mai intervina ceva,nu?nu trebuie sa-mi spui,nu cred ca stii inca,dar am reusit sa-ti fur,pe parcurs,toate gandurile fara prea mare efort.desigur,iti voi da la schimb cateva amintiri de alea mele,ceva intamplari de care nu aveai habar si care probabil iti vor schimba modul de a privi umanitatea,in general.si ce?pentru mine,nu mai inseamna nimic,oricum.albastrul si scortisoara,sferele cafenii de lumina pe care stateai si care-ti zgariau pielea,pana si mirosul cojii de portocala,mirosul care prevestea ceva important.ceva,pe care,cu siguranta,nu as fi reusit sa-l inteleg.pana si durerea aia pe care o imbratisai ca pe un vechi prieten,intr-un apus rece de soare,si cum o auzeai?percepeai vantul care te facea sa te adapostesti intr-o fortareata uscata,albastra la randul ei,care iti infasura corpul intr-un miros bizar.
***
Ea cum era?gatul ei mirosea ca grapefruitul,nu?ea ti-a inventat o culoare?pielea ei era alba si subtire,si i se vedeau pe alocuri venele.si puteai jura ca,daca o intepai cu un ac,avea sa se sparga.recunoaste ca-ti era teama de ea cateodata.acumi nu-i mai stii conturul buzelor,sau parul in care te-ai infipt in atatea zile,sau mersul ei.stii,te-am facut sa nu mai faci nicio diferenta intre starile tale si relitatea.tu spuneai ca vrei sa te deconectezi,nu?sunt sigura ca preferi durerea provocata de vechiul tau prieten,albastrul tau iubit,care-si schimba nuanta dupa starea de spirit,in locul zambetului sau vocii ei.am intuit bine,totusi?dar pareai atat de nefericit,in carcasa de metal,transportat fara voia ta spre realitate.dar imi spuneai ca nu conteaza,in definitiv,ca totul va fi bine si ea te va astepta intotdeauna.cred ca ai fost,pana la urma,independent in tot timpul asta.ce rol avea ea?niciunul.amorteala ta caracteristica era acum dublata de gol.erai gol,pentru prima data.nu te mai simteai,nu te mai traiai.reuseai sa te misti printre atatea gramezi de fragmente de o singura nuanta?tu cu tine,tu fara tine.te-a socat ca nu stiai:amandoua mergeau impreuna,in starea in care te aflai,erau incurcate intre ele si legate strans la capete cu suvite din parul ei.
Dar eu?cu mine cum ramane?hei,mai esti acolo?da,vorbeam despre mine.cum ma mai stii?ma mai asociezi cu ceva?de cate ori am cunoscut albastrul impreuna?stii,vanilia nu-si schimba mirosul niciodata,totul e sa-l retii.stiu ca am contat,chiar daca am sters totul,ceva acolo ramane marcant,totusi.nu se poate sa fi uitat chiar totul.sau e iar razna?iar nu mai delimitezi colturile amintirilor tale?eu am fost acolo intotdeauna,sunt sigura de asta,invatam sa percep albastrul ala ca pe ceva real,dar stii ca nu am reusit niciodata.ma incurcam in fire cu discuri solare proprii,in sunete pe care nu le-am mai auzit de mult.erau rasete?albastrul ne facea fericiti?da da,imi amintesc,ma reconstruiam cu fiecare dara de lumina,cu fiecare miscare,cu fiecare fir de praf care-mi taia orice sentiment de abstract in o mie de farame.nu am inteles totusi,mirosul ala ciudat pe care tu-l percepeai ca pe miros de scortisoara…nu era mai degraba ceva sarat?ceva ce te implinea?si orice iluzie mi-o daruiai mie,le legam cu ata si le scufundam in albastrudupa ce-l amestecam cu bucati de planete si bucati de indiferenta si bucati de inima si bucati de sange coagulat pe culmile imaginare ale mintii noastre dependente de nimic.totusi,caldura ne-a atrofiat intotdeauna simturile.
Stii,m-am trezit buimaca intr-o camera capitonata.nu stiu ce cautam acolo,m-am gandit ca e doar una din vechile mele vise si ca as fi reusit sa ma trezesc.un barbat ciudat,care cred ca era medic,mi-a spus ca am inceput sa percep distorsionat actiunile si peisajele si persoanele cu care intru in contact.mi-a dat un flacon de medicamente si m-a sfatuit sa evit socializarea sau oice contact cu lumea exterioara.
Chiar daca nu mai existam,eu totusi nu l-am crezut,nu-ti face griji.am decis sa ma las coplesita de albastru pana atunci.
marți, 3 martie 2009
jenţi şi anvelope
Veşti bune băieţi! Acum includem in postări şi DIACRITICELE! (pe cât posibil sau până mă plictisesc eu şi mă decid s-o las baltă)
După cum bine ştiţi, eu nu înţeleg multe chestii..Cum ar fiiiiiiii..ăăăăă..fondul de ten excesiv sau..ăăăă..diverse şmenuri.
Ce nu prea am înţeles niciodată au fost tentativele astea jalnice de vandalizare a diverselor..chestii.
De ce moloz să măzgălesc un metrou când pot sa stau acasă la căldurică,bând un ceai şi citind o carte? Mi se pare absurd şi lipsit de logică..şi nici măcar nu poate fi numită artă,serios mă băieţi mă. Pe bune acum..să vadă lumea numele tău..adică..pseudonimul şi să-şi dea seama că n-ai avut ce face sâmbătă seara.
Acum toată lumea e "împotriva sistemului",toţi sunt anarhişti şi revoluţionari,dar dacă ar veni altă revoluţie aţi fi primii care ar şterge-o sublim.Pentru că asta sunteţi,nişte nimicuri jalnice şi patetice care se cred trecute prin viaţă.Sunteţi nişte puşti care au impresia ca nişte adidaşi noi valorează cât nişte prieteni.
Unii dintre voi vă credeţi nazişti,dar "SS" sau "88" nu vă spun nimic. Voi sunteţi nazişti pentru că urâţi ţiganii, cu negrii si evreii n-aveţi nimic..sunteţi nazişti, nu rasişti.."nazi" suna mai mişto,nu? Dar eu,prietene,mă piş pe svastica de la gâtul tău,pentru că habar n-ai ce înseamnă.
Momentan atât,mă duc să-mi câştig existenţa.
Arzi fericit,muritorule!
După cum bine ştiţi, eu nu înţeleg multe chestii..Cum ar fiiiiiiii..ăăăăă..fondul de ten excesiv sau..ăăăă..diverse şmenuri.
Ce nu prea am înţeles niciodată au fost tentativele astea jalnice de vandalizare a diverselor..chestii.
De ce moloz să măzgălesc un metrou când pot sa stau acasă la căldurică,bând un ceai şi citind o carte? Mi se pare absurd şi lipsit de logică..şi nici măcar nu poate fi numită artă,serios mă băieţi mă. Pe bune acum..să vadă lumea numele tău..adică..pseudonimul şi să-şi dea seama că n-ai avut ce face sâmbătă seara.
Acum toată lumea e "împotriva sistemului",toţi sunt anarhişti şi revoluţionari,dar dacă ar veni altă revoluţie aţi fi primii care ar şterge-o sublim.Pentru că asta sunteţi,nişte nimicuri jalnice şi patetice care se cred trecute prin viaţă.Sunteţi nişte puşti care au impresia ca nişte adidaşi noi valorează cât nişte prieteni.
Unii dintre voi vă credeţi nazişti,dar "SS" sau "88" nu vă spun nimic. Voi sunteţi nazişti pentru că urâţi ţiganii, cu negrii si evreii n-aveţi nimic..sunteţi nazişti, nu rasişti.."nazi" suna mai mişto,nu? Dar eu,prietene,mă piş pe svastica de la gâtul tău,pentru că habar n-ai ce înseamnă.
Momentan atât,mă duc să-mi câştig existenţa.
Arzi fericit,muritorule!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)