orbitor si ceva mai mult

voi stiti ce e aia adevar?da,ma refer la chestia aia luata drept virtute la orele de religie sau folosita in sloganul campaniilor electorale.
ei uite,eu privesc adevarul ca pe partea buna a minciunii,dar de care poti face abuz uneori.de exemplu,daca spui prea multe adevaruri esti luat drept 'critic' de catre persoanele care nu-si recunosc defectele.nu ca as da mai mult de doi bani pe acele persoane,care prefera sa li se serveasca complimente menite sa-i faca sa se simta superiori peste muritotii de rand,sau noi,cei de la care asteapta aceste complimente.
nu,de fapt,asta ma enerveaza destul cat sa-mi etalez pe larg parerea despre ea.ce sunt complimentele?acele kitchuri pe care toti oamenii sunt foarte fericiti sa le primeasca desi stiu ca nu le merita pe majoritatea dintre ele.si totusi dau usor din cap,maguliti,la auzul acestor vorbe,si isi creeaza in minte propriile scenarii pornind de la premisa 'chiar merit complimentele care mi se fac' .nici macar nu e nevoie sa va mintiti pe voi insiva cum ca nu faceti asta,creierul uman este programat in asa fel incat sa reactioneze pozitiv la aceste impulsuri.
dar desigur,nu mai tine nimeni cont daca acele complimente chiar sunt adevarate sau pur si simplu servite la duzina,ca baxurile de apa minerala.probabil multa lumea considera mai 'draguta' o persoana care face complimente decat una care critica.dar critica cu cap,nu in dorul lelii.
desi sunt mai mult ca sigura ca multe dintre persoanele care isi dau ochii peste cap in gesturi artistice cand aud o critica,atunci cand ajung acasa si nu mai sunt nevoie sa-si joace rolul zilnic pe care si-l pregatesc in cap de seara,se gandesc la criticile pe care le-au primit in ziua respectiva.si nu incercand sa-si dea seama ce au vrut repectivii oameni sa le comunice de fapt,ci pur si simplu gandindu-se ca oricum 'oamenii aia au mai multe defecte decat mine,ar trebui sa se uite intai la ei,apoi sa critice'.da,oameni buni,sunt de acord cu increderea in sine,dar cu mentalitatea asta nu ajungem nicaieri!in final ajungem sa ne subapreciem datorita criticilor constructive pe care nu le-am luat ca atare la un moment dat.
asta nu inseamna ca toata lumea ar trebui sa cada in extrema,sa se simta complexata si sa ia criticile ca pe niste lucruri pe care ei insusi nu le recunosc.pana la urma,nu trebuie sa ajungi sclavul opiniilor altora,desi cate o parere mai acida servita din cand in cand nu strica nimanui.
revenind la problema cu adevarul,asta este alta chestiune variabila.daca x ii spune lui y un adevar(din perspectiva lui x) y il poate considera ca pe un adevar sau ca pe o minciuna.si nu neaparat pentru ca y e victima,ci pentru ca y are puterea de decizie in ecuatiile de acest gen.
bineinteles,exista si adevaruri cu care nu merita sa-ti bati capul si sa le judeci pentru a-ti da seama daca poti sa le crezi sau nu,chestii banale care probabil nu au nici un sens si nu-ti influenteaza cu nimic viata aia cu care te chinui in fiecare zi sa te convingi ca e perfecta.mai buna decat a altora,in orice caz,ca sa ai si tu o satisfactie,eventual sa primesti niste complimente.si la un moment dat descoperi ca micul adevar banal iti intoarce pe dos toate perspectiva ta bine pusa la punct intr-un domeniu in care credeai ca le stii pe toate,ca nu-ti scapa nici un amanunt,nici o samanta de informatie cat de mica care ar putea sa-ti mareasca sfera de gandire.si,dintr-o data ti se rupe filmul si vezi de fapt ca nu stii nimic.ca esti un nimeni,ceva neimportant,lipsit de esenta,de ceva propiu care te poate face sa te simti individual,ceva al carui unic scop e sa analizeze adevaruri,sa simti ca macar conexiunile tale iti dau un motiv sa tragi aer in plamani la fiecare 4 secunde scurse din existenta ta minuscula.
si de aici putem deduce ca treaba asta cu adevarurile,care initial pare extrem de simpla si lipsita de profunzime,te poate baga in dileme mai mari decat citatele filozofice pe care te straduiesti,ce-i drept,sa le intelegi.
bine,exista si partea cu opusul adevarului,sau 'minciuna'.bineinteles,la randul lor,minciunile pot fi adevarate sau nu.si daca intr-un context avem si minciuni si adevaruri,probabil ca vom petrece ceva timp pana vom reusi sa le analizam pe fiecare in parte,si sa legam oarecum lucrurile,probabil sa descoperim noi ipoteze,care ne vor duce spre alte contexte,cu alte adevaruri si asa mai departe.de fapt,asta e ideea principala:de la un simplu adevar o poti tine la nesfarsit.asta daca te preocupa bineinteles analizarea atenta a micului adevar care ti-ar putea prinde bine,poate chiar atunci cand stai pierdut cu gandul la vara,asteptand culoarea verde intre doua semafoare.
pana atunci insa,ganditi-va la cadourile de Craciun si eventual la oamenii care incearca sa va faca sa va simtiti bine,fara sa recurga la acele complimente pe care le asteptati cu atata nerabdare.


si totusi,mie tot imi plac criticile tale,chiar daca nu mi-ai cumparat niciodata cafea cu lapte :]