vineri, 2 ianuarie 2009

de la capăt

da,si ce?in definitiv pe mine nu ma deranjeaza,e frumos sa ai sentimente.desi risti sa pari mai sensibil decat esti in general,care-i problema?
bine,voi n-aveti de unde sa stiti,dar asta vine din partea unui om care respinge sentimentalismele in general.m-or fi spalat pe creier,vorba tatei.orice e posibil in ziua de azi.uite,de exemplu e posibil sa ai mai multe puncte de vedere referitoare la un anumit lucru,care,puse cap la cap,nu se potrivesc.am observat asta recent,ce-i drept,devii confuz cand nu mai stii care-i de fapt perceptia ta reala asupra problemei respective.
de fapt,ai o stare tare aiurea cand nu mai stii cine esti si ce rol ai.nici nu o poti numi stare,e mai mult ceva viu,rece si acidulat,care iti trece prin tot corpul,si in creier devine total abstract.ceva care ti se intipareste in piele,si de care iti aduci aminte de fiecare data cand te uiti in oglinda,il simti cum te stapaneste si iti pulseaza in vene.atunci nu mai stii cu adevarat ce sa faci.
de fapt,poti incerca sa te descarci.sa risti sa plangi,sa faci orice rahat te ajuta sa te descarci.sa o faci singur,pentru ca oricat ne-am stradui,in aceasta stare nu putem intra in contact cu altcineva.unii oameni numesc starea asta nebunie.da,nebunia e perceputa si ca o ratacire a constiintei tale printre toate personalitatile,printre ceea ce esti,ceea ce incerci sa fii,ceea ce vrei sa fii,ceea ce pari a fi pentru a-i face pe altii sa nu se simta ca si tine.
in plus,de ce sa ne prefacem?din moment ce,nici tu nu-ti mai stii calea,rostul,sentimentele,e imposibil ca altcineva sa stie asta pentru tine.
tot de curand am aflat ce bine e sa te descarci.sa stai sa gandesti,sa respiri,sa-ti treaca nodul ala din gat care te sufoca in fiecare dimineata cand vedeai rasaritul,sa ajungi din nou in punctul zero,sa-ti faci ordine printre lucrurile pe care le ai in cap,sa renunti la masti,sa ramai doar tu cu tine,sa te cureti de ceea ce candva te mentinea pe linia de plutire si in prezent iti distrugea gandurile pozitive.
si dupa ce scapi de toate chestiile astea relativ superficiale care apasa asupra ta,te simti usor,nu?te simti ca si cum te-ai arunca in gol de pe cel mai inalt munte si nu ai pati nimic,apoi ai iesi in strada si ai incepe sa-ti manifesti fericirea, ti-ai declara iubirea neconditionata tuturor.simti aerul ala rece cum te secera,de la genunchi in jos,esti deja ceea ce nu ai mai fost de mult,iti aduci aminte de ultima data cand ai tremurat ca gelatina aia verde la supermarket cand ai vazut o persoana pe care o iubeai.ultima data cand ti-ai ras tie insuti,ai ras prin tine,ai ras de tine si de tot,ai reusit sa scapi.si-ti curgea fericire prin vene,nu?si aveai soarele in palma si o mare doar a ta,rece si sarata,primitoare,gata sa-ti pastreze secretele.si nisipul te imbratisa cu caldura si-ti zgaria pielea.iti soptea sa nu-l lasi,orice ai face.
apoi te-ai plimba intr-o seara de octombrie pe langa felinare aprinse si te-ai gandi daca am putea fi ingropati in frunze uscate.si iti place cum miroase toamna,nu?miroase a ploaie,a racoare si a eliberare de sine.pastreaza in ea mirosul ultimelor flori de camp la care ti-a ramas gandul.a ciocolata calda cu vanilie,miroase a zambete.toamna miroase a iubirea aia pe care le-o oferi tu lor,si poate nu o primesti inapoi.
dar tu,tu de ce ai nevoie cel mai mult?de eliberare?de tine insuti?de oamenii aia care te fac fericiti cum numai ei stiu,de imbratisari puternice si de sirop de cirese?
ai nevoie de fericire,copile.fericire si iubire,nimic mai mult.
totusi,nu pot intelege oamenii carora le e frica de singuratate.te poti intelege pe tine insuti in timp ce o droaie de persoane roiesc in jurul tau ca intr-un stup?
bine,eu una nu pot.oricat de afectati ar parea,cateodata ai nevoie doar de tine.nu,ai nevoie de corpul tau,ca sa nu te sperii ca mintea ti se misca independent.tu esti cel care simte,care gandeste,care trimite impulsuri.corpul ti-e marioneta,papusa care face ce ii spui tu.papusa care cateodata rupe sforile alea subtiri si se misca independent,si te cuprinde disperarea.in definitiv in recuperezi si ii atasezi din nou sforile.e din nou al tau,la dispozitia ta,gata sa faca tot ce-i spui,sa te serveasca oricand.dar secretul e ca nu s-ar putea misca fara tine.ar fi rece si lipsit de orice urma de viata,uscat si fara scop.ai putea,cuprins de o criza,sa infigi o mie de cutite in el.el nu ar putea reactiona,ti-e loial.ar plange pentru ca te iubeste.pentru ca unul fara celalat nu functionati.mintea si corpul,amandoua te compun.ti-ar fi mai bine daca ai renunta la constiinta si ti-ar ramane doar corpul?nu stiu sincer ce fel de fericire poti avea doar cu marioneta aia veche miscandu-se fara sfori.
deci,singuratatea nu te descompune,te separa.nu-i totuna.si te ajuta,pentru ca dupa aceea poti cuprinde tot ce nu reusisei pana atunci,poti avea iar o mie de secrete fata de tine insuti,le poti ascunde iar in tine si le poti scoate la iveala cand iti dai cu apa rece pe fata.
dar esti din nou tu,esti in echilibru,pe picioare,poti respira adanc.poti incepe din nou sa fabrici fericire.poti astepta din nou ploaia,cu ochii pe geam si o cana de ceai in mana.
si da,astazi e innorat afara,dar eu totusi m-am decis s-o iau de la capăt.iar.

La multi ani,Irina!bine-ai revenit la viata!

2 comentarii: