Here,there and everywhere*

Ceva imi spune ca de data asta nu o sa-mi iasa.ca o sa ma compromit,ca o sa fiu mai evidenta decat de obicei.ca n-o sa mai tina,ca altadata,ca inainte sa ii inteleg pe altii trebuie sa ma inteleg pe mine.
Si,bineinteles,inainte sa ma inteleg trebuie sa ma cunosc.incep sa ma simt incomfortabil fata de mine insami,si asta nu prea e un lucru bun.parca nu m-am simtit intotdeauna asa.parca aveam perioade in care apreciam toate lucrurile la valoare lor reala,parca atunci nu ma straduiam sa le indulcesc fara rost.dar,cine mai stie?poate si atunci am avut scaparile mele,momente in care imi lipsea ceva.ca atunci cand in mijlocul iernii iti aduci aminte cum umblai vara descult pe plaja,si cum batea vantul.iti lipseste mirosul sarat ,algele care ti se lipeau de picioare si scoicilea alea pe care stateai ore intregi sa le cauti,lasand impresia ca te-a batut soarele in cap peste masura.
Poate mi-au lipsit toate astea.poate inca imi lipsesc,impreuna cu cateva lucruri despre care nu stiu mai nimic,sau pe care nu sunt in stare sa le recunosc.ce,vrei sa spui ca tu intotdeauna ai fost viteaz?ca erai primul la lupta,cu buzduganul in mana?poate ca asa e.poate ca tu esti personajul din basme si eu sunt bietul scriitor secatuit de orice idee si intamplare originila.dar o sa incerc,chiar o sa fac asta.o sa incerc sa ma mandresc cu statutul meu de scriitor fara idei de zgariat pe hartie.da,nenorocita de hartie alba care iti sterge memoria,iti absoarbe orice idee,orice plan,oice cuvant,orice suflare.si ajungi sa te rogi disperat de ea,si o rupi in bucati.dar ea rade de tine,acolo,pe podea,alba si sfidatoare ca intotdeauna.dar se vorbesc intre ele,si urmatoarele douazeci de hartii te vor face sa crezi ca esti dus bine,bine de tot cu capul.dar tu le razi in fata,oricum nu ai nevoie de ele.ai 4 pereti albi si multa cerneala la dispozitie.nu cunosti dependenta.esti centrul universului si ii calci in picioare fara sa fie nevoie sa te misti.
Da,iar am inceput sa deviez.E SARITA,spuneti?da,la dracu,sunt nebuna.recunoasteti,cine nu-i ca voi e nebun.atotstiutorilor,a-ti inceput sa invatati sa trageti concluzii,ai?ce sa zic,ca importanti mai sunteti sa judecati voi lumea.tocmai v-ati dat seama ca e atat de mult gol in creierul vostru incat il puteti umple cu ceva concluzii nefondate,corect?oho,dar sunt mai sarita decat va puteti imagina voi,nici daca a-ti ajunge in stare sa meditati nu v-ati da seama ca sunt capabila sa va fac eu pe voi sa renuntati la povara inspirarii aerului,numai tragand de un fir.De fapt,mi-a ajuns.daca un om e nebun,il lasi in nebunia lui si tu-ti vezi de normalitatea ta,eventual inveti sa te desprinzi din turma prin altceva in afara de citate celebre servite intre doua pauze de masa.Esti genial,ce sa-ti mai zic.

***
Si eu sunt plictisita si oarecum confuza.nu stiu,oare eu nu ma cunosc deloc?ar fi o minciuna sa zic asta,am invatat si eu cate ceva despre mine,macar din ce mi-au zis altii.si totusi,ar trebui sa ne multumim cu ce avem,nu asa se spune?dar daca nu stim ce avem,ce facem in cazul asta?putem sa ne redescoperim?sa facem asa,un fel de actualizare.o plimbare intr-o zi insorita,doar tu cu tine,sa lamuriti anumite lucruri.o discutie derulata in creier,poate vei ceda in final.o sa recunosti ca nu ai fost atat de penibil si ca iti era usor sa te ascunzi dupa cortina acestui cuvant,sa fi in siguranta,sa nu fie nevoie sa recunosti ca pur si simplu nu ti-a mers.toti trebuie sa ne maturizam la un moment dat si sa-i mai dam dracu’ pe aia care incearca sa ne demoralizeze,macar pentru cateva clipe.Si totusi,hai sa respiram,sa zambim,sa ne uitam in oglinda.sa reevaluam situatia:te mai simti neajutorat?parca e altceva fara bucata aia de geam in fata ta nu?parca ti-e cam frig iarna cand nu te protejeaza,si vantul ala nenorocit iti cam rascoleste oasele,nu?e greu sa stii ca nu mai merge cu tine peste tot,ca nu il mai ai ca pe o fereastra prin care sa privesti lumea.acum interactionezi direct cu ea,si doare nu?doare,dar te abtii sa te plangi,nu te-ar ajuta cu nimic.de ce sa te injosesti sa i-o recunosti,senin ‘bine,ai fost exact bucata aia de material transparent de care aveam nevoie,chiar daca respiram cu dificultate din cauza ta.totusi mi-era frica sa nu te spargi,nu stiu ce as fi facut atunci.totusi,ce-ai mai facut?ti-ai gasit un chip vorbitor care sa vada soarele in nuante de oranj la amiaza,prin tine?’.Insa de atunci ai invatat cateva trucuri,si ai aflat ca celofanul e de asemenea transparent,dar totusi iti influenteaza vederea mai mult.nu se poate sparge si iti tine de cald…pe termen lung poate nu-I o investitie,dar deocamdata esti fericit cu el.
Si,pana la urma,prin ce suntem penibili?prin faptul ca nu recunoastem ca suntem importanti?Nu,problema e totusi ca trebuie sa infloreasca pomii…e mai usor sa le lasi pe toate in urma cand te intampina dimineata,la 7 jumate,o alee intreaga de meri infloriti.e cald si tu poti purta din nou tricourile tale preferate.totul va merge bine si eu voi urca din nou scarile pana unde locuiam inainte.in mintea mea nu exista ascensor,e nefolositor.la fiecare etaj ma confrunt cu ce-am fost,cu toate lucrurile care m-au facut sa ma simt rau.rau,rau de tot,ca atunci cand razi de tine insuti si de cat de naiv ai putut sa fii cand ai crezut ca-ti poti prinde stele in par,poti locui pe un nor si ii poti da soarelui un sarut de noapte-buna,ca iubirea e tot ce te tine in viata.vaslesti intr-un ocean plin cu sirop de zmeura si fiecare barca te duce spre alt taram,unde poti umbla descult si poti culege stropi de roua intr-un cos mare,peste frunze de menta si flori de iasomie.ai uitat sa anticipezi si nu-ti doresti decat iarba in care alergi,si papadii la picioarele tale.toata lumea la picioarele tale.si la sfarsitul zilei,te intorci pe norul tau plin de polen galben pe nas si o culoare ceva mai vie in obraji.asculti o poveste in nuante de violet si oranj si te invelesti cu o fasie de padure,porti inca zambete pe pleoape.la sfarsitul zilei primesti o stea de aur,si totul se termina cu bine.
Dar ma destept din vis si continui sa urc,pana ajung in fata apartamentului.Arunc ultimele amintiri inapoi pe scari,desi sunt legate unele de altele ca intr-un ghem.nu am nevoie decat de cuvintele alea ca sa reusesc sa intru,dar ideea ar fi sa mi le amintesc.zabovesc gandindu-ma la cat de mult gresesc zilnic,si m-am decis sa o inchei elegant:maine e o alta zi si sunt gata sa ma primesc inapoi.
“niciodata nu e prea tarziu,nu?” si pasesc pe varfuri inauntru.
Si totusi,parca e mai bine fara tavan.daca te ridici pe varfuri poti intinde mana,sfios, si luna te va mangaia.

*The Beatles-Here,there and everywhere/Revolver(1966)