miriapod

moliile sunt transparente.da,sunt,nu face pe desteptu'.am una pe monitor chiar acum si pot spune ca trece lumina prin ea.chiar nu-mi pasa ca tu esti ingust la minte si ca le vezi pe toate opace.si gri.si albe si negre si aspre si ascutite.

traim in transparenta.respiram transparenta.iubim transparente conturate.suntem invaluiti de indescriptibil.ne infasoara lobii creierului cu mii de fire de matase.si ne agita celulele,ne aciduleaza toate simturile,ne subjuga,ne taie si ne coase in fire de matase.ne planteaza seminte albastre cu aripi infinit de lungi,conectate la sinapsele cosmosului,de unde aluneca pe muchii invizibile socuri electrice invaluite in firave spasme ale fericirii.si infloreste,se desface sub ochi invizibili,evolueaza in materie vie pura,catalizator al senzatiilor ce iti amortesc gandurile despre mine.despre tine.despre cate taieturi simti in esofag cand inspiri aerul inalt si purpuriu al diminetilor de martie,care te gasesc alunecand pe geam in stropii glaciari ai ploii de primavara.te ineci cu un ghem de matase independent de orice lucru material,in mii de raze cu un tiut menit sa starpeasca orice intentie de a recationa,de a te smulge din spatiul translucid al propriiei tale minti unde nu esti decat a mia parte dintr-o molecula incarcata cu impulsuri violente mototolite in bulbii amintirilor tale topite in van.
si urlii atat de tare,cu fiecare celula a corpului tau,fiecare fibra musculara,fiecare por.devii una cu urletul,tu esti sunetul suprem,tu iti poti controla teroarea spasmele interioare si timpanul ce-ti cedeaza fiecare parte a urechii. patrunzi nemilos si despici trompe auditive in cosmaruri sonore intangibile, smulse de atractii nebanuite ale corzilor vocale.inchizi ochii.si sunetul devine independent,se dezlipeste de maduva spinarii si alearga dezorientat in spatiul capitonat al camerei tale de tortura.
se destrama mitul oricarei imagini dureroase,conectate la fiecare centru nervos al corpului pe care il lipesti innecat de vise,de trotuar.si stradania unei fericiri promise si nerealizabile solitar,iluzia unei noi senzatii de agitatie in stomac si miros de frunze arse.cu ele uiti si pleci in noi,in noi cei de langa tine.pleci pe covor de vene palpand sub cioburile mintii tale.acolo te astept eu,cel din tine.ma straduiesc sa-ti incurc zambete in particulele de durere acuta,sfasietoare,in mii de mici taieturi adanci,si asa poate ma vei recunoaste.

P.S.gagiii,au inflorit copacii.lasati vodka si tigarile si mai dati o raita pe jos cu mintea deschisa.