cireşe de mai

De la capat.Tine-ti ochii inchisi.strange-i,strange-i prin nevoia nestavilita de evadare.lasa-i sa explodeze,cedeaza,las-o sa-ti curga prin vene,prin maduva oaselor,prin muschii olfactivi.te tradeaza?ce tradeaza? ultimul parfum pe care-l retii cu puterea a 1000 de clipe memorate.ingenuu,n-ai nevoie de asta zici.incearca sa scapi.tine-ti respiratia.ce simti?fasii de zambete din soare si ploaie si ninsoare si fericirea,toata fericirea care-ti transeaza stomacul ca pe o marfa ieftina si expirata.numara…1..scrasneste din dinti,prin pielea ta inca mai respira vie…2…3…iti accelereaza pulsul ala nefolositor atata timp cat n-o mai simti…4..5…te zgarie inca fara detasare,creier creier isi bate joc de tine..6…7 scenarii inutile si nopti pierdute fara sens in galaxia dinauntrul corpului tau…8 era,dar bate si sfasie in calea ei si te face sa cedezi fara sa realizezi cum face asta.9..10…vid,vid,vid,vid,vid.
Ti-ai crapat capsula de sticla si de data asta.si ai inceput sa picuri…ploi de vara.cu siguranta ca nu vei fi in stare sa crosetezi un ocean cu lana din stropi de ploaie si petale de tei.ce sa-ti inneci?ce ar mai putea ramane?hai,strange-te.cat valorezi?tu,ca fiinta solitara,gol,fara de sentimente,fara amintiri,fara ea,fara ei,fara el,fara noi,poate si fara mine.fara posibilitatea de a simti durerea.sec,gol,plutitor,mort,incapabil,liber,gri,dezorientat,inbatat cu alcool de litere inteligibile,poate…nespus de uman si de singur?ai mai fi capabil atunci sa zambesti si sa-ti recunosti slabiciunile,in afara de cele pe care ti le auto-impui?alea care vin cu timpul,fara sa le astepti,fara sa le sesizezi,fara sa le gasesti scrise pe ambalajul unui pachet de tigari.dar pana acum treceai prin ele…intangibil dar totusi infantil.nu te-au invatat si despre repercursiuni?ti-au pompat fericire din capsule sictirit vopsite in alb-sidefiu,fara sa-ti dea indicatii.te-au programat sa iubesti.sa te imbolnavesti si sa nu-ti revii.sa tragi cu dintii pana te observa cineva.apoi ai constientizat frica.frica de tine insuti.frica de umanitate,frica de lucruri neprogramate.si a inceput sa dispara…dar prin iluzii desarte ai recladit-o,ai facut asta singur?cate tipete ai strans in palme ca sa nu izbucnesti,ca sa fii acelasi tu,ca sa te ascunzi in tine,de tine,cu tine,si totusi fara scop…acum de ce e liniste?de ce te apasa?pentru ca ai inceput sa nu te mai minti cu fiecare gura de aer care iti inunda plamanii.ciresele se culeg in mai,dar dulceata se poate face in septembrie.trebuie doar sa-ti cumperi suficiente borcane…
Complicatii?te-ai descoperit din nou?iar a inceput sa-ti alerge inima fara voia ta?iar tremuri la 30 de grade celsius numai la un anumit gand…il stii.l-ai invatat.ti-a invadat tot spatiul.te are pe tine,are tot,nu e unic,dar detine toate framantarile tale,si tu esti asezat intr-o cochilie albastra de scoica pe care o poarta tot timpul in buzunar nonsalant…acum razi de tine.parca atunci nu mai era asa amuzant,cand incercai sa evadezi cu ajutorul prafului fermecat care trebuia sa te invete sa zbori catre Taramul de Nicaieri si sa traiesti vesnic.iar dupa ce-ti traiai eternitatea alaturi de una din florile de nufar de pe lac,una la fel ca toate celelalte,urma sa dai nastere unui copac…sa te transformi intr-un copac,sa ramai un simbol al sacrificiului suprem.te vei hrani cu iubire pura,pe care ti-o va plange la radacina,vei primi ceea ce n-ai avut parte,insa nu vei mai fi.nu te vei mai intoarce.vei ramane inchis intr-o cutiuta muzicala prafuita dintr-un magazin de antichitati. un copil o va mai pune in functiune din cand in cand intorcand de cheita cu vadita curiozitate.singurul sunet pe care il va cunoaste vreodata va fi fosnetul frunzelor si al vantului trecand printre firele de iarba intr-un apus de iulie…rasete si apoi greieri rupand melancolic firul povestii tale.ultima data cand ti-a trecut mana prin par si un ‘mi-ai lipsit’ sfios, pierdut si totusi rasturnand peisajul,dand melodiei o noua dimensiune.ce-ai facut?noi toti vom ramane surprinsi,uitandu-ne prin geam la copilul care inchide ochii si se aseaza tremurand in genunchi in fata cutiutei muzicale.de ce cand se ridica arata ca tine?de ce esti in locul lui?de ce te scurgi mai rar decat secundele intr-un ceasornic stricat?ploi de vara…
Palpabil.unde e rutina?ti-ai cufundat destul corpul in substanta spirtoasa a amintirilor.sa treci mai departe,sa sari,sa iei cu tine ce te-au obligat,sa te apropii de senzatii pure.dimineti de vara mirosind a iasomie,aer cald si cafeaua facuta la ibric dand in foc.innecat in abisuri ale fericirii,incapabilitatea de a retine substante straine,traind cusut cu sfori blonde si brunete,frumusetea acelor zile…furtuni de vara,alei ude si oameni alergand prin ploaie.cum te absorbeai pe tine,pe ea,toata apa si ii cedai geaca ta uda leoarca constient de faptul ca vei tremura pana in maduva oaselor…de fericire.toate florile de iasomie ce atarnau in par.umiditatea cu gust de sare.indoieli.certitudini.spice de grau copt impletite in suflet,incheieturi topite in apa de mare.abandonari impartasite,intoarceri si nevoia de continuitate.poate si incapabilitatea de a intelege cum pentru altii e dificil sa urce un deal inverzit fara sa se uite inapoi…dar interiorul din care faci parte e ferit de geamuri sparte si maini degerate iarna.e usor sa privesti intr-o singura culoare atunci cand te invadeaza mii de nuante diferite?e usor sa te pastrezi departe de tot ce doare,de tot ce moare sub ochii tai,de sentimentul ca te ineci in imobilitate? stii ca o vei sfarsi ascunzandu-te sub masa din bucatarie si abandonand lumea din afara capsulei tale impenetrabile.si totusi,daca ar fi sa fie asa,atunci de ce te-am vazut incercand sa iesi de acolo?
Hai sa facem un pact:nu vom mai cauta fericirea inutil,deoarece ne urmeaza zilnic,fara ca noi sa realizam acest lucru aparent marunt.
Si vom tine minte toate merele mancate impreuna.

“Celor care cred ca lumea asta cu iubire va scapa…”