foi de ceapă

mda,ma tem ca am facut cateva impresii gresite la viata mea.dar nu,nu e vina mea.e vina voastra,pentru ca ati fost niste nenorociti si pentru ca nu va puteam lasa asa...singuri.singuri si nenorociti.am incercat sa fiu ceea ce aveati voi nevoie in momentul respectiv,si nu asteptam multumiri.asteptam sa incercati sa vedeti mai departe de persoana care va asculta toate lamentarile si porcariile.asteptam sa va reveniti,sa o luati de la capat si totul sa fie bine.si da,v-a infundat plansul in fata mea,dar eu nu m-am descarcat niciodata in fata voastra.pentru ca pe voi nu va interesa,pentru ca niciodata nu ati fost ce aveam eu nevoie,pentru ca nu intelegeati ce incercam sa spun.si uite asa,m-ati crezut oarecum retardata uneori.si totusi,asteptam macar...un semn de viata.nu sa-mi jurati iubire eterna,dar n-ar fi stricat un apel telefonic.dar sa zicem ca e de inteles.din moment ce ai trecut peste,cineva te-a ajutat,conteaza ca ai reusit sa treci mai departe.
imi pare rau daca m-ati crezut o persoana buna la suflet,sau poate m-ati considerat prietena voastra.daca ati crezut ca avem aceleasi gusturi,sau daca erati siguri ca ma intelegeti in totalitate.imi pare rau,dar in viata mai ai si false impresii.eu nu incercam decat sa va indrept spre fericire.
voi n-ati...n-ati stiut niciodata nimic despre mine,eu va stiam pe dinafara,ajunsesem sa va anticipez reactiile.ati stiut despre mine ce v-am spus eu,exact ceea ce va asteptati sa auziti.imi pare rau si pentru asta,dar nimic din ce v-am spus nu era adevarat.nu avea rost sa incepem sa ne contrazicem,nici sa incep sa va las masca cu una din lamuririle mele care vi s-ar fi parut tare ambiguua.am preferat sa va ascult,si nu v-am spus niciodata cat de superficiale sunt problemele voastre.
va multumesc totusi ca nu v-ati inghesuit niciunul sa ma intrebati macar o data,intr-o zi ploioasa,de ce nu scot niciun sunet si ma holbez pe geam.as fi incercat sa va dau o explicatie pe intelesul vostru,chiar as fi facut asta.as fi vrut sa am prilejul sa va explic cateva din lucrurile pe care le am in cap.imi pare bine ca nu ati avut timp si chef sa ma ascultati,probabil as fi vorbit in van.sau m-ati fi crezut voi,a doua oara,o retardata irecuperabila.
si cred ca v-a placut sa stiti ca exista cineva care vede viata ca voi,nu?pacat.in spatele a ceea ce eram de fata cu voi,imi cladeam vise.si ganduri,si impresii.o lume noua,o lume cu lucruri care imi placeau cu adevarat.o lume in care ma puteam tavali pe iarba,intr-o zi,la sfarsitul verii,fara sa-mi fac probleme ca-mi voi sifona hainele.si era soare,si era plin de papadii.si puteam sta o zi intreaga cu ochii pe cer,visand poate la vata de zahar.puteam sta o saptamana pe un deal verde,sa caut trifoi.si din pom ar fi zburat frunze din alea mici si verzi,si m-ar fi prins apusul pe deal.si m-ar fi durut lasarea serii.ar fi mirosit a lemn ars si s-ar fi facut racoare.as fi dormit acolo in iarba,alaturi de greieri,as fi visat o coronita din flori de cires si mere la cuptor cu scortisoara.
dar voi nu stiati nimic din toate astea.si totusi,nu-mi pare rau de fericirea voastra.zambetele alea pe care le aveati pe fata au fost totul.imi placeau zambetele alea,stiti?si imi placea cand o luati din nou de la capat,si iubeati mai mult lucrurile marunte.si,desi nu stiti,faceati parte din viata mea.aia pe care o aveam,nu aia pe care visam sa o am sau pe care poate o meritam.desi eram penibila,si voi ma credeati mai imatura decat sunt.de fapt,eram cu toti niste penibili,si ne tineam unii de altii.eu de voi,si voi de mine,asa,ca intr-o roata de bicicleta.hei,unde sunteti acum sa vedeti ca m-am descurcat?sa vedeti ca acum imi pasa le fel de putin de voi,cum va pasa voua de mine?sa vedeti ca nu eram nebuna cand va ziceam,ca,prin zambete voi reusi sa-mi creez o viata noua?
voi ce va mai aduceti aminte despre mine?ca-mi plac biscuitii cu vanilie si ca eram prima care pica pe gheata,in fiecare iarna.sau poate ca nu ma duceam niciodata la magazin din cauza ca-mi era lene.sau poate va aduceti aminte ca-mi placea la nebunie sa comentez fiecare detaliu la un anumit lucru.sau,poate mai stiti ca niciodata nu m-ati vazut plangand.de fapt,ma indoiesc ca va mai ganditi vreunul la lucrurile astea.dar asta nu ma intristeaza,nu mai e vorba de tristete.m-as bucura sa stiu ca sunteti fericiti,pentru ca va doresc toata fericirea din lume.desi numai unii dintre voi au mancat budinca de vanilie facuta de mine,si cum probabil toti v-ati dorit,pentru un moment,sa am parte de cele mai nefaste lucruri din lume,pentru ca va spuneam cu atata usurinta s-o lasati balta,sau pentru ca va spuneam adevarul pe care nu erati in stare sa-l acceptati.stiu totusi ca la un moment dat va gandeati ca poate sunteti nemuritoti,ca va descurcati singuri si ca eu sunt cea mai penibila persoana doar pentru ca imi pasa de voi.nu trebuie sa va simtiti vinovati ca niciodata nu v-ati gandit la mine ca la o persoana independenta,care se poate deplasa singura,care gandeste,si care poate si plange uneori.o persoana care v-ar fi putut calca in picioare de fiecare data cand ii adresati jigniri,dar care se rezuma la indiferenta.o persoana care gandeste mai departe decat va puteati voi imagina,si care,in prezent,este ce si-a dorit intotdeauna.o persoana care se gandeste inca la voi,si spera ca va vedea din nou zambetele alea pe care nu va dadeati seama ca le aveti pe fata,chiar si cand erati distrusi,morti,calcati in picioare.
si,ca nota informativa,inca vorbesc mult si prost,inca iubesc ceaiul de menta si covrigii aia cu susan,inca nu respect regulile de politete.inca am reactii ciudate din cauza portocalelor si inca sunt nascuta in septembrie,pe 21.inca iubesc pe toata lumea si inca nu vreau sa ma intorc la ce-am fost.inca imi place sa va vad pe strada razand si sa nu va strig.
dar acum mi-am dat seama ca tocmai asta e si rostul nostru,sa ne cream unii altora amintiri.
dar acum poate a venit si randul meu sa fiu ascultata si sa influentez unele persoane.
dar acum pot spune,inca o data,ca apartin mie insami.
dar acum am gasit pe cineva care "simte altfel gustul gemului".
si,de acum totul va fi bine.