Carbogazos

-Alo?da,tot eu sunt.da,da,stiu,promit sa ma revansez.
Revenind.cred ca totul va porni de la un grapefruit decojit si uitat pe biroul meu.da,cel cu musamaua cu flori!e simplu sa te plangi.esti singur,trist si te-a parasit gagica.nu ai bani de bere si la scoala ai o mie de teste.esti frustrat si,in timp ce probabil faci inventarul saptamanilor pana la vacanta de vara,te gandesti la cineva.desi te chinui,si te macina chestia asta pana in strafundul intestinelor,nu mai delimitezi.cu fiecare felinar aprins ce-ti lumineaza strada in caroiaje bizare ti se clarifica un singur lucru:ti se sterge orice aptitudine existenta de a diferentia ce-ai cunoscut,ce stiai si ce visezi inecat in sinapsele moarte ale propriilor neuroni.da,starea aia pe care tu o cinsideri moarte clinica,cand te rupi si vezi numai albastru.pulsul iti incetineste si te aflii intr-o bizara stare de euforie pe care ai invatat sa ti-o induci.si jumate din creierul tau ti-e complice,si de el te ajuti intotdeauna cand vrei sa te ineci in tine.dar stai:avand in vedere ca face parte din tine,nu-l folosesti,de fapt,el se foloseste de tine ca sa se deconecteze.ai gandit vreodata din perspectiva asta?chiar tu spuneai ca uneori ai impresia ca mai traieste ceva in creierul tau,care actioneaza independent de tine.nu cumva eu eram acel ceva?
Nimic nu te facea mai fericit decat albastrul ala plin,inalt,care iti inunda caile nazale si pe care retina ta il percepea ca pe un tot,independent de reflexele neconditionate ale membrelor tale.de ce se straduiau sa respinga umplerea aia deplina,care devenise una cu tine?stiu ca iti placea si pentru ca iti oferea mai multa caldura si siguranta decat ziarele alea vechi cu care te inveleai peste noapte.si mai stiu ceva:intotdeauna te-au sufocat paturile.si limitele.nu-ti place patul pentru ca e un spatiu predestinat somnului,la care trebuie sa te limitezi.
Ce anume insemna starea aia?nu cadeai in gol,cum incercau ei sa-ti explice,dimpotriva,ceva te sustinea pe tot parcursul calatoriilor tale.iti conturai in stratul gros de culoare o barca si o mare doar a ta.si puteai inventa mirosuri cu care sa te invelesti,dar scortisoara era preferata ta.o scortisoara albastra,cand tu calatoreai ca un strop de culoare albastra pe umbra unei raze de soare, pana ce ajungeai in gol si regaseai nimicul ala dens care iti dadea impresia de contopire.cum te regaseai dupa toate astea,fara sa-ti poti contura propria silueta in gand,totul era lichid,dar nu intunecat,totusi imbacsit de iluzii.cum reuseai sa zambesti,cu lichidul ala curgand in tine,pe tine,si peste toate schitele imaginare de posibile amintiri pe care ti le faceai in noptile in care iti era mult prea teama ca nu o sa-I mai faci fata,ca vei muri strivit de ceva lipsit practic de putere fizica?dar uneori era rece si congestionat,si se razbuna pe tine.cred ca ai ajuns sa-I fi sclav,cum intuiam eu cand tu te opreai din respirat ca sa ma asculti.da,da.cu orele stateai asa .a inceput sa mai intervina ceva,nu?nu trebuie sa-mi spui,nu cred ca stii inca,dar am reusit sa-ti fur,pe parcurs,toate gandurile fara prea mare efort.desigur,iti voi da la schimb cateva amintiri de alea mele,ceva intamplari de care nu aveai habar si care probabil iti vor schimba modul de a privi umanitatea,in general.si ce?pentru mine,nu mai inseamna nimic,oricum.albastrul si scortisoara,sferele cafenii de lumina pe care stateai si care-ti zgariau pielea,pana si mirosul cojii de portocala,mirosul care prevestea ceva important.ceva,pe care,cu siguranta,nu as fi reusit sa-l inteleg.pana si durerea aia pe care o imbratisai ca pe un vechi prieten,intr-un apus rece de soare,si cum o auzeai?percepeai vantul care te facea sa te adapostesti intr-o fortareata uscata,albastra la randul ei,care iti infasura corpul intr-un miros bizar.
***
Ea cum era?gatul ei mirosea ca grapefruitul,nu?ea ti-a inventat o culoare?pielea ei era alba si subtire,si i se vedeau pe alocuri venele.si puteai jura ca,daca o intepai cu un ac,avea sa se sparga.recunoaste ca-ti era teama de ea cateodata.acumi nu-i mai stii conturul buzelor,sau parul in care te-ai infipt in atatea zile,sau mersul ei.stii,te-am facut sa nu mai faci nicio diferenta intre starile tale si relitatea.tu spuneai ca vrei sa te deconectezi,nu?sunt sigura ca preferi durerea provocata de vechiul tau prieten,albastrul tau iubit,care-si schimba nuanta dupa starea de spirit,in locul zambetului sau vocii ei.am intuit bine,totusi?dar pareai atat de nefericit,in carcasa de metal,transportat fara voia ta spre realitate.dar imi spuneai ca nu conteaza,in definitiv,ca totul va fi bine si ea te va astepta intotdeauna.cred ca ai fost,pana la urma,independent in tot timpul asta.ce rol avea ea?niciunul.amorteala ta caracteristica era acum dublata de gol.erai gol,pentru prima data.nu te mai simteai,nu te mai traiai.reuseai sa te misti printre atatea gramezi de fragmente de o singura nuanta?tu cu tine,tu fara tine.te-a socat ca nu stiai:amandoua mergeau impreuna,in starea in care te aflai,erau incurcate intre ele si legate strans la capete cu suvite din parul ei.
Dar eu?cu mine cum ramane?hei,mai esti acolo?da,vorbeam despre mine.cum ma mai stii?ma mai asociezi cu ceva?de cate ori am cunoscut albastrul impreuna?stii,vanilia nu-si schimba mirosul niciodata,totul e sa-l retii.stiu ca am contat,chiar daca am sters totul,ceva acolo ramane marcant,totusi.nu se poate sa fi uitat chiar totul.sau e iar razna?iar nu mai delimitezi colturile amintirilor tale?eu am fost acolo intotdeauna,sunt sigura de asta,invatam sa percep albastrul ala ca pe ceva real,dar stii ca nu am reusit niciodata.ma incurcam in fire cu discuri solare proprii,in sunete pe care nu le-am mai auzit de mult.erau rasete?albastrul ne facea fericiti?da da,imi amintesc,ma reconstruiam cu fiecare dara de lumina,cu fiecare miscare,cu fiecare fir de praf care-mi taia orice sentiment de abstract in o mie de farame.nu am inteles totusi,mirosul ala ciudat pe care tu-l percepeai ca pe miros de scortisoara…nu era mai degraba ceva sarat?ceva ce te implinea?si orice iluzie mi-o daruiai mie,le legam cu ata si le scufundam in albastrudupa ce-l amestecam cu bucati de planete si bucati de indiferenta si bucati de inima si bucati de sange coagulat pe culmile imaginare ale mintii noastre dependente de nimic.totusi,caldura ne-a atrofiat intotdeauna simturile.
Stii,m-am trezit buimaca intr-o camera capitonata.nu stiu ce cautam acolo,m-am gandit ca e doar una din vechile mele vise si ca as fi reusit sa ma trezesc.un barbat ciudat,care cred ca era medic,mi-a spus ca am inceput sa percep distorsionat actiunile si peisajele si persoanele cu care intru in contact.mi-a dat un flacon de medicamente si m-a sfatuit sa evit socializarea sau oice contact cu lumea exterioara.
Chiar daca nu mai existam,eu totusi nu l-am crezut,nu-ti face griji.am decis sa ma las coplesita de albastru pana atunci.