grâu încolţit

ma,faza e ca exista unele zile in care te simti mai jos decat podeaua.sau decat presul ala de la intrare imbibat cu noroi pe timp de iarna,pe care calca toata lumea care-ti intra in casa.si nu,nu te grabi sa tragi concluzii pripite cum ca ar fi o zi din aia in care nimic nu-ti merge bine.de fapt,toate merg bine,esti fericit,n-ai treaba,dar te simti sub nivelul solului,sau sub talpa tenisilor aia converse pe care ii poarta colegii tai.stii,si ajungi sa te intrebi:ai ceva pe dinauntru care sa te faca special?ceva asa...cat de mic posibil.ceva care sa te delimiteze de 'turma',sa...sa te simti unic.nu neaparat unic,doar diferit.sa simti ca ai ceva in caracterul tau,ceva care altii nu au.
si nu,aici nu vobim de faptul ca tu fumezi tigari cu 10 mii mai scumpe decat ale altora,sau ai blugi din ultima colectie calvin klein,nici ca ai citit carti de filosofie din care n-ai inteles o iota.nu,nu vorbim despre faptul ca ai un vocabular de toata frumusetea,care face pe toata lumea sa intoarca capul,nici ca parul tau dat cu o supermegaultra spuma iti sta traznet azi.nici macar nu vorbim despre faptul ca o ceata de pustoaice te idolatrizeaza pe tine si pamantul pe care calci.
asta e superficial.
asa traiti voi,majoritatea.
dar eu nu vorbesc despre voi,despre majoritate,pentru ca sunteti banali si nu constituiti un subiect de dezbatere pentru mine.
eu vorbesc despre...ceilalti.despre 'aia defecti',cum credeti unii din voi.despre aia care nu au,de obicei,treaba cu pieptanatul excesiv si care comit imprudenta de a purta doua zile la rand acelasi tricou.
desi,presupun ca avem cu totii,in definitiv,zile proaste.
zile in care te intrebi ce are in plus superman fata de tine,sau ce o face pe gagica aia de la metrou sa aiba atat de multi admiratori incat sa nu faca fata apelurilor telefonice.
zile in care te intrebi cu ce o ajuta pe colegata sa se dea cu trei kile de lipgloss cand inca o bajbaie cu pluralul substantivelor.
da,in astfel de zile iti dai seama ca,desi te-ai gandit la asta pana acum,n-ai fost niciodata in stare s-o recunosti:nu ai nimic special,esti chiar o persoana banala.nimeni nu se sinchiseste sa vorbeasca despre existenta ta.traiesti ca toata lumea.respiri ca toata lumea.gandesti ca toata lumea.inceri sa o imiti pe tipa aia traznet din ultimul tau roman mega-chic pe care l-ai citit,doar ca sa pari altfel.
sa fim realisti,totusi,cati dintre noi ar puta constitui,vreodata,subiectul unui roman?avem o existenta monotona si visam toti cu ochii deschisi.suntem disperati dupa fericire,dar ea cateodata ne da papucii.vai,hai sa bem alcool si sa uitam.GRESIT.desi,daca stau sa ma gandesc,probabil tipele alea traznet din romane beau si ele alcool si uita,nu?si asta le face tare interesante pentru partenerul lor pe care ajung sa-l cunoasca,'intamplator' dupa 3 capitole.
dar da,poate si ca cititul excesiv de carti din astea in care totul se deruleaza perfect dauneaza creierului.adica,hai sa ne amagim,ce mama naibii!o sa ne pice fericirea din cer in timp ce noi stam pe o pajiste verde si cantam versuri de la Beatles.si sunt o persoana optimista,dar nu sunt de acord cu visurile astea la o viata perfecta.te amagesti asa...degeaba.sau poate ca sa-ti pierzi timpul cu ochii in tavan,nu?si sa te plangi ca esti tare nefericit,bietul de tine.ai cinşpe ani si o viata de cacat,zici?induiosator.de aia nu mai pot eu,sincer.
da',si ce-mi pasa mie?personajele din carti sunt inventate,copile,nimic real.real inseamna neinteresant,in viziunea voastra,a cititorilor.neinteresant=>nimeni nu o sa cumpere cartea respectiva.=>real=necomercial.
dar unele carti cu altfel de personaje,oarecum 'interesante' sunt dragute.da,si ajung sa-mi placa si mie aceste personaje,pentru ca sunt,poate,diferite,inventate sau nu,se desprind din turma.
da,personajelor astora le place in general,anotimpul toamna.da,pacat,pentru ca eu detest toamna.e trista si inchisa,ploua,se face frig si e mohorat.nu poti purta tricouri oranj cand ploua,e oarecum ironic.dar de ce le place toamna,ma intreb?ca e nostalgica?ca ziua se micsoreaza si mai gasesti cupluri pe aleile din parc,la lasarea serii,tremurand de frig?ca poate frunzele alea iti vor ingropa toate visurile tale neimplinite vara?a,sau poate ca ai sansa sa te intorci acasa ud,datorita unei ploi intamplatoare,lucru care iti face ziua mai proasta decat o credeai,plus,cadou o binemeritata raceala,deoarece iar ti-ai ignorat parintii atunci cand te-au sfatuit sa-ti iei umbrela.
da,si sunt visatoare,si timide,si uneori suprind cu inteligenta lor.sunt firave si poarta rochite din alea largi,si parul drept pieptanat pe spate.da,asa sunt ele.cele din carti.nu stiu in ce masura visez eu,in general nu obijnuiesc sa ma amagesc singura.o persoana timida nu ma pot considera,asta daca timiditatea se refera la a-ti ingropa rusinea si a lasa capul in jos.sincer,n-am mai purtat o rochie de la 5 ani,desi imi plac rochiile.dar nu cred ca mi se potrivesc,iti trebuie o doza de feminitate ca sa le porti.parul nu mi-l pieptan,si nu e nici pe departe atat de drept ca al tipelor alora pe care le admiram cu totii.si nu sunt nici dura durelor,in stare sa-si sustina parerile in fata oricui si sa zambeasca sfidator orice s-ar intampla.
adevaru' e ca nu-mi plac nici trandafirii,nici bomboanele la cutie.le detest.vorbitul la telefon mai mult de un sfert de ora ma plictiseste cumplit,si nici nu visez sa fiu ingropata in saruturi.
nu sunt poeta,asta e.nici macar artist nu sunt,ce sa fac.imi place sa-mi pierd orele de somn muncind la cate ceva,detest ca acel ceva sa nu iasa cum mi-am propus.
si vai,spre rusina mea nu reusesc sa atrag atentia oamenilor pe strada.nu-mi place in mod deosebit noaptea,cum ca ar fi misterioasa sau mai stiu eu ce.ziua este plina de lumina,nu esti obligat sa recurgi la bec ca sa-ti citesti eticheta aia de la noii tai superchiloti primiti.
nu fac niciodata o balta de lacrimi dintr-un motiv,si nici nu sunt atat de vulnerabila.prefer sa-mi ingrop sperantele intr-un borcan cu nisip de pe plaja,nu intr-o sticla de vodka sau in vreun eseu memorabil,eventual in poala vreunui tip megaextradragut pe care l-am agatat la TNB.
da,si probabil astea ar fi cateva din lucrurile care nu m-ar putea face,niciodata,un personaj dintr-un roman extrem de vandut.
si ce?prefer romanul ala scris de soare,pe cer,in fiecare dimineata.romanul pe care il citesc mereu,pe care il incep cu zgomotul unei ferestre deschise.romanul ala de care nu ma plictisesc niciodata si care nu are personaje principale.
hei,draga soare,in capitolul urmator voi creste mare?

nu azi

Astazi se va intampla ceva incredibil.Nu voi scrie despre nimic rau,nu voi ironiza pe nimeni.
Adevaru' e ca si mie mi s-a cam acrit de scrierile acide,pentru ca fac exact ce faceti si voi,ma plang (doar ca sub alta forma) si nu fac nimic.Na, ca mi-am calcat si orgoliul meu kilometric in picioare si am recunoscut ca sunt la fel de umana ca si voi.In definitiv..ce conteaza?
Ma roade stomacul, si stii,aici nu mai e vorba despre gandurile alea idioate si ipocrite care ne tot fut pe toti. E vorba despre mirosul ala dulceag de lapte cu miere si de gustul primaverii.
Da,mie imi place primavara.Primavara pot sa-mi iau geaca aia draguta de piele si sa-mi iau tenesii rosii.Pot sa beau suc rece fara sa racesc si pot sa mananc inghetata de fistic.Pot sa numar frunzele din copaci si sa sar in baltoace.Pot sa merg pe jos de la Victoriei pana acasa si pot sa cant pe strada.Pot sa improsc pe toata lumea cu fericire si dragoste asa cum ma improsca ei pe mine cu noroi si vulgaritate.
Cred ca as putea sa fiu un om mai bun, as putea sa iubesc pe toata lumea si sa am aerul ala vama-vechist, pe care-l are Jess, tipic hipiotilor. Da, as putea.Si aici incepe prapastia.Nu mai e vorba despre ce poti sa faci, ci despre ce vrei sa faci, pentru ca nu o sa faci toata viata ce trebuie si ce e corect.
Incep sa ajung la concluzia pe care mi-o baga pe gat Jess, in fiecare zi, scopul nostru este sa fim fericiti.
Si nu stiu,ma gandesc ca daca am fi asa fericiti,n-ar mai fi atata raca si ura si dorinta de a face rau.Pentru ca-i vad.Ii vad in Fire cum se uita unii la altii,ii vad la scoala si pe strada.Se urasc pentru simplul fapt ca nu au ceva mai bun de facut.
Si sunt atatea lucruri inutile care nu fac decat sa sporeasca mizeria dintre oameni,aparent lasand o placuta dara de zambete.Alcoolul nu aduce fericire.Si nu-mi place cand vad pustoaice date cu dermatograf pana la genunchi in fata la Unirii cu sticluta de Polar.Ma intristeaza cumplit,stati naibii in casa si cititi o carte.
Oamenii mai si zambesc.
Si e dragut sa vezi oamenii cum zambesc.Chestia asta nu se poate cumpara (ca de obicei am dat-o-n clisee,dar dracu sa le ia,ce-mi pasa?).
Beau mult lapte.Imi place laptele.Imi inspira puritate,probabil din cauza culorii, si nu ma refer la puritatea sufleteasca sau vaginala sau mai stiu eu ce va trece voua prin cap.
Fericire,floricele,lalalalala.
Poate ca hipiotii astia stiau ei ce stiau.

foi de ceapă

mda,ma tem ca am facut cateva impresii gresite la viata mea.dar nu,nu e vina mea.e vina voastra,pentru ca ati fost niste nenorociti si pentru ca nu va puteam lasa asa...singuri.singuri si nenorociti.am incercat sa fiu ceea ce aveati voi nevoie in momentul respectiv,si nu asteptam multumiri.asteptam sa incercati sa vedeti mai departe de persoana care va asculta toate lamentarile si porcariile.asteptam sa va reveniti,sa o luati de la capat si totul sa fie bine.si da,v-a infundat plansul in fata mea,dar eu nu m-am descarcat niciodata in fata voastra.pentru ca pe voi nu va interesa,pentru ca niciodata nu ati fost ce aveam eu nevoie,pentru ca nu intelegeati ce incercam sa spun.si uite asa,m-ati crezut oarecum retardata uneori.si totusi,asteptam macar...un semn de viata.nu sa-mi jurati iubire eterna,dar n-ar fi stricat un apel telefonic.dar sa zicem ca e de inteles.din moment ce ai trecut peste,cineva te-a ajutat,conteaza ca ai reusit sa treci mai departe.
imi pare rau daca m-ati crezut o persoana buna la suflet,sau poate m-ati considerat prietena voastra.daca ati crezut ca avem aceleasi gusturi,sau daca erati siguri ca ma intelegeti in totalitate.imi pare rau,dar in viata mai ai si false impresii.eu nu incercam decat sa va indrept spre fericire.
voi n-ati...n-ati stiut niciodata nimic despre mine,eu va stiam pe dinafara,ajunsesem sa va anticipez reactiile.ati stiut despre mine ce v-am spus eu,exact ceea ce va asteptati sa auziti.imi pare rau si pentru asta,dar nimic din ce v-am spus nu era adevarat.nu avea rost sa incepem sa ne contrazicem,nici sa incep sa va las masca cu una din lamuririle mele care vi s-ar fi parut tare ambiguua.am preferat sa va ascult,si nu v-am spus niciodata cat de superficiale sunt problemele voastre.
va multumesc totusi ca nu v-ati inghesuit niciunul sa ma intrebati macar o data,intr-o zi ploioasa,de ce nu scot niciun sunet si ma holbez pe geam.as fi incercat sa va dau o explicatie pe intelesul vostru,chiar as fi facut asta.as fi vrut sa am prilejul sa va explic cateva din lucrurile pe care le am in cap.imi pare bine ca nu ati avut timp si chef sa ma ascultati,probabil as fi vorbit in van.sau m-ati fi crezut voi,a doua oara,o retardata irecuperabila.
si cred ca v-a placut sa stiti ca exista cineva care vede viata ca voi,nu?pacat.in spatele a ceea ce eram de fata cu voi,imi cladeam vise.si ganduri,si impresii.o lume noua,o lume cu lucruri care imi placeau cu adevarat.o lume in care ma puteam tavali pe iarba,intr-o zi,la sfarsitul verii,fara sa-mi fac probleme ca-mi voi sifona hainele.si era soare,si era plin de papadii.si puteam sta o zi intreaga cu ochii pe cer,visand poate la vata de zahar.puteam sta o saptamana pe un deal verde,sa caut trifoi.si din pom ar fi zburat frunze din alea mici si verzi,si m-ar fi prins apusul pe deal.si m-ar fi durut lasarea serii.ar fi mirosit a lemn ars si s-ar fi facut racoare.as fi dormit acolo in iarba,alaturi de greieri,as fi visat o coronita din flori de cires si mere la cuptor cu scortisoara.
dar voi nu stiati nimic din toate astea.si totusi,nu-mi pare rau de fericirea voastra.zambetele alea pe care le aveati pe fata au fost totul.imi placeau zambetele alea,stiti?si imi placea cand o luati din nou de la capat,si iubeati mai mult lucrurile marunte.si,desi nu stiti,faceati parte din viata mea.aia pe care o aveam,nu aia pe care visam sa o am sau pe care poate o meritam.desi eram penibila,si voi ma credeati mai imatura decat sunt.de fapt,eram cu toti niste penibili,si ne tineam unii de altii.eu de voi,si voi de mine,asa,ca intr-o roata de bicicleta.hei,unde sunteti acum sa vedeti ca m-am descurcat?sa vedeti ca acum imi pasa le fel de putin de voi,cum va pasa voua de mine?sa vedeti ca nu eram nebuna cand va ziceam,ca,prin zambete voi reusi sa-mi creez o viata noua?
voi ce va mai aduceti aminte despre mine?ca-mi plac biscuitii cu vanilie si ca eram prima care pica pe gheata,in fiecare iarna.sau poate ca nu ma duceam niciodata la magazin din cauza ca-mi era lene.sau poate va aduceti aminte ca-mi placea la nebunie sa comentez fiecare detaliu la un anumit lucru.sau,poate mai stiti ca niciodata nu m-ati vazut plangand.de fapt,ma indoiesc ca va mai ganditi vreunul la lucrurile astea.dar asta nu ma intristeaza,nu mai e vorba de tristete.m-as bucura sa stiu ca sunteti fericiti,pentru ca va doresc toata fericirea din lume.desi numai unii dintre voi au mancat budinca de vanilie facuta de mine,si cum probabil toti v-ati dorit,pentru un moment,sa am parte de cele mai nefaste lucruri din lume,pentru ca va spuneam cu atata usurinta s-o lasati balta,sau pentru ca va spuneam adevarul pe care nu erati in stare sa-l acceptati.stiu totusi ca la un moment dat va gandeati ca poate sunteti nemuritoti,ca va descurcati singuri si ca eu sunt cea mai penibila persoana doar pentru ca imi pasa de voi.nu trebuie sa va simtiti vinovati ca niciodata nu v-ati gandit la mine ca la o persoana independenta,care se poate deplasa singura,care gandeste,si care poate si plange uneori.o persoana care v-ar fi putut calca in picioare de fiecare data cand ii adresati jigniri,dar care se rezuma la indiferenta.o persoana care gandeste mai departe decat va puteati voi imagina,si care,in prezent,este ce si-a dorit intotdeauna.o persoana care se gandeste inca la voi,si spera ca va vedea din nou zambetele alea pe care nu va dadeati seama ca le aveti pe fata,chiar si cand erati distrusi,morti,calcati in picioare.
si,ca nota informativa,inca vorbesc mult si prost,inca iubesc ceaiul de menta si covrigii aia cu susan,inca nu respect regulile de politete.inca am reactii ciudate din cauza portocalelor si inca sunt nascuta in septembrie,pe 21.inca iubesc pe toata lumea si inca nu vreau sa ma intorc la ce-am fost.inca imi place sa va vad pe strada razand si sa nu va strig.
dar acum mi-am dat seama ca tocmai asta e si rostul nostru,sa ne cream unii altora amintiri.
dar acum poate a venit si randul meu sa fiu ascultata si sa influentez unele persoane.
dar acum pot spune,inca o data,ca apartin mie insami.
dar acum am gasit pe cineva care "simte altfel gustul gemului".
si,de acum totul va fi bine.

he-he-heeei

Pentru ca maine este minunata mea zi de nastere,s-ar putea sa ne abatem putin de la cliseicele noastre subiecte de discutie si sa ne indreptam in cu totul alta directie (sau poate nu).
Oricum,ce am observat de vreo 2 ani este ca oamenii tin neaparat sa fie diferiti fata de cei din exteriorul cercului lor de prieteni.Obtinem astfel o amestecatura de oameni, care, cu disperare, incearca sa fie diferiti.
Sunteti banali, patetic de banali. Nu, defapt suntem. Suntem toti la fel, la fel in mortii ma-sii, pentru ca suntem oameni.
Mi-am adus aminte ca anumite persoane se vaita de tara in care traiesc.
De ce?
Aia de la Altar au o melodie, nu mai stiu cum se numeste, dar versurile sunt ceva de genul "Bine ai venit in Romania/La noi s-a inventat prostia." A da, smechere? Cu ce esti tu mai bun? Ai facut ceva ca sa-ti ajuti tara ? Ai facut macar armata?! sau baieteii sunt prea delicati sa poarte bocanci?! mai bine grohaie intr-un microfon vulgaritati despre "tara asta de cacat in care s-au nascut".
Sunteti prea superiori pentru tara asta care-i cu economia la pamant, nu?
Te vaiti ca-i jeg si ca-s cersetori, dar tu dupa ce mananci chipsurile alea de cacat iti arunci punga pe jos, ca-i cosu prea departe. Cum sa te deplasezi 10 metri in plus?
Asa-s oamenii, se vaita. Cand primesc ceea ce vor, se vaita iar. De ce? Pentru ca nu-i destul. Niciodata nu-i destul.
Si m-am saturat sincer sa-mi zica pusti de 12 ani ca "locuiesc intr-o tara de rahat" cand ei habar n-au cu ce se mananca. Intelegi ba, muie? NU STII CU CE SE MANANCA.
Ratati de clasa a5a cu tricouri cu anarhie.Amice, nu exista anarhie, (sper ca observa toata lumea ca am ceva cu pustimea rebela). "Prima regula a anarhiei este fara reguli, iar asta e o regula" (observatie facuta de catre Matei).Se bat cap in cap. Nu ai cum sa provoci anarhie. Aaaaa,mesteci guma in timpul orei si te dai cu fard negru?! Esti anarhist 100%.
Ok.Ratati de clasa a12-a cu tricou cu anarhie.Asta-i alta poveste. Exista 2 variante :
V.1.E luat la caterinca/e de cand era mai mic si mai cretin/nu are haine curate.
V.2.E ratat pe bune/Chiar crede in anarhie (daca are argumente destul de bune sa-mi lase comentariu cu principiile pe care se bazeaza).
Heeeei.Tot acelasi cliseu banal mi-a iesit.Asta e, LA MULTI ANI MIE!! B-)

de la capăt

da,si ce?in definitiv pe mine nu ma deranjeaza,e frumos sa ai sentimente.desi risti sa pari mai sensibil decat esti in general,care-i problema?
bine,voi n-aveti de unde sa stiti,dar asta vine din partea unui om care respinge sentimentalismele in general.m-or fi spalat pe creier,vorba tatei.orice e posibil in ziua de azi.uite,de exemplu e posibil sa ai mai multe puncte de vedere referitoare la un anumit lucru,care,puse cap la cap,nu se potrivesc.am observat asta recent,ce-i drept,devii confuz cand nu mai stii care-i de fapt perceptia ta reala asupra problemei respective.
de fapt,ai o stare tare aiurea cand nu mai stii cine esti si ce rol ai.nici nu o poti numi stare,e mai mult ceva viu,rece si acidulat,care iti trece prin tot corpul,si in creier devine total abstract.ceva care ti se intipareste in piele,si de care iti aduci aminte de fiecare data cand te uiti in oglinda,il simti cum te stapaneste si iti pulseaza in vene.atunci nu mai stii cu adevarat ce sa faci.
de fapt,poti incerca sa te descarci.sa risti sa plangi,sa faci orice rahat te ajuta sa te descarci.sa o faci singur,pentru ca oricat ne-am stradui,in aceasta stare nu putem intra in contact cu altcineva.unii oameni numesc starea asta nebunie.da,nebunia e perceputa si ca o ratacire a constiintei tale printre toate personalitatile,printre ceea ce esti,ceea ce incerci sa fii,ceea ce vrei sa fii,ceea ce pari a fi pentru a-i face pe altii sa nu se simta ca si tine.
in plus,de ce sa ne prefacem?din moment ce,nici tu nu-ti mai stii calea,rostul,sentimentele,e imposibil ca altcineva sa stie asta pentru tine.
tot de curand am aflat ce bine e sa te descarci.sa stai sa gandesti,sa respiri,sa-ti treaca nodul ala din gat care te sufoca in fiecare dimineata cand vedeai rasaritul,sa ajungi din nou in punctul zero,sa-ti faci ordine printre lucrurile pe care le ai in cap,sa renunti la masti,sa ramai doar tu cu tine,sa te cureti de ceea ce candva te mentinea pe linia de plutire si in prezent iti distrugea gandurile pozitive.
si dupa ce scapi de toate chestiile astea relativ superficiale care apasa asupra ta,te simti usor,nu?te simti ca si cum te-ai arunca in gol de pe cel mai inalt munte si nu ai pati nimic,apoi ai iesi in strada si ai incepe sa-ti manifesti fericirea, ti-ai declara iubirea neconditionata tuturor.simti aerul ala rece cum te secera,de la genunchi in jos,esti deja ceea ce nu ai mai fost de mult,iti aduci aminte de ultima data cand ai tremurat ca gelatina aia verde la supermarket cand ai vazut o persoana pe care o iubeai.ultima data cand ti-ai ras tie insuti,ai ras prin tine,ai ras de tine si de tot,ai reusit sa scapi.si-ti curgea fericire prin vene,nu?si aveai soarele in palma si o mare doar a ta,rece si sarata,primitoare,gata sa-ti pastreze secretele.si nisipul te imbratisa cu caldura si-ti zgaria pielea.iti soptea sa nu-l lasi,orice ai face.
apoi te-ai plimba intr-o seara de octombrie pe langa felinare aprinse si te-ai gandi daca am putea fi ingropati in frunze uscate.si iti place cum miroase toamna,nu?miroase a ploaie,a racoare si a eliberare de sine.pastreaza in ea mirosul ultimelor flori de camp la care ti-a ramas gandul.a ciocolata calda cu vanilie,miroase a zambete.toamna miroase a iubirea aia pe care le-o oferi tu lor,si poate nu o primesti inapoi.
dar tu,tu de ce ai nevoie cel mai mult?de eliberare?de tine insuti?de oamenii aia care te fac fericiti cum numai ei stiu,de imbratisari puternice si de sirop de cirese?
ai nevoie de fericire,copile.fericire si iubire,nimic mai mult.
totusi,nu pot intelege oamenii carora le e frica de singuratate.te poti intelege pe tine insuti in timp ce o droaie de persoane roiesc in jurul tau ca intr-un stup?
bine,eu una nu pot.oricat de afectati ar parea,cateodata ai nevoie doar de tine.nu,ai nevoie de corpul tau,ca sa nu te sperii ca mintea ti se misca independent.tu esti cel care simte,care gandeste,care trimite impulsuri.corpul ti-e marioneta,papusa care face ce ii spui tu.papusa care cateodata rupe sforile alea subtiri si se misca independent,si te cuprinde disperarea.in definitiv in recuperezi si ii atasezi din nou sforile.e din nou al tau,la dispozitia ta,gata sa faca tot ce-i spui,sa te serveasca oricand.dar secretul e ca nu s-ar putea misca fara tine.ar fi rece si lipsit de orice urma de viata,uscat si fara scop.ai putea,cuprins de o criza,sa infigi o mie de cutite in el.el nu ar putea reactiona,ti-e loial.ar plange pentru ca te iubeste.pentru ca unul fara celalat nu functionati.mintea si corpul,amandoua te compun.ti-ar fi mai bine daca ai renunta la constiinta si ti-ar ramane doar corpul?nu stiu sincer ce fel de fericire poti avea doar cu marioneta aia veche miscandu-se fara sfori.
deci,singuratatea nu te descompune,te separa.nu-i totuna.si te ajuta,pentru ca dupa aceea poti cuprinde tot ce nu reusisei pana atunci,poti avea iar o mie de secrete fata de tine insuti,le poti ascunde iar in tine si le poti scoate la iveala cand iti dai cu apa rece pe fata.
dar esti din nou tu,esti in echilibru,pe picioare,poti respira adanc.poti incepe din nou sa fabrici fericire.poti astepta din nou ploaia,cu ochii pe geam si o cana de ceai in mana.
si da,astazi e innorat afara,dar eu totusi m-am decis s-o iau de la capăt.iar.

La multi ani,Irina!bine-ai revenit la viata!